Antichitate – Iliria

Din datele istorice, dar si din cele arheologice, lingvistice si antropologice se poate trage concluzia ca albanezii sunt urmasii directi ai ilirilor si de aceea pot considerati autohtoni. Urmand aceasi logica, se poate zice ca limba albaneza este urmasa a limbii ilire, tranzitia de la ilira la albaneza se presupune ca a avut loc intre secolele  IV-VI p.Hr

Harta Iliriei

Dovezile arheologice importante provin din Epoca Pietrei, dupa care civilizatia imbraca o forma mai complexa incepand cu 2000 ani i.Hr, cand ilirii reprezentau un conglomerat  de triburi care traiau in partea de vest a Penisulei Balcanice, ajungand pana in Slovenia de astazi in nord,  si pana in Epirus, in sud. Cateva din triburile ilire care au trait pe teritoriul muntos al Albaniei de astazi au fost mai izolate si drept urmare s-au dezvoltat mai incet, avand mai putine schimburi culturale decat celelalte triburi care au trait in locurule deschise, cum sunt cele din zonele de coasta.

La inceputurile lui, Regatul Iliriei cuprindea teritoriile de astazi ale Dalmatiei, Croatiei, Bosniei si Hertegovinei, Muntenegrului si o foarte mare parte din Serbia de azi. Capitala Regatului ilir era Shkodra (Scutari) care si astazi este cel mai mare si cel mai important centru in Albania de nord.

Primul rege ilir pe care cunoastem a fost regele Hyllus (Stea – in limba albaneza acest cuvant fiind de gen masculin. Numele Hyllus este si astazi folosit in Albania, dar sub forma mai evoluata: Yll-i). Hyllus moare in anul 1225 i.Hr, dar regatul rezista si atinge apogeul cand regele Bardhylus (Steaua Alba –astazi Bardhyl) uneste in regatul sau Iliria cu Molosia si o buna parte din Macedonia. Regatul ilir cunoaste o perioada mai zbuciumata (cand era inca condus de regele Bardhylus) in timpul atacurilor intreprinse de catre Filip al Macedoniei (tatal lui Alexandru Cel Mare).

Cativa ani mai tarziu, regatul Ilir este condus de catre regina Teuta, pe care istoricii au numit-o Caterina Cea Mare a Iliriei (Catherine the Great of Illyria). Sub conducerea ei, Regatul cunoaste o dezvoltare a comertului, in mod special al celui maritim, regatul ilirian devenind un competitor al Romei. In aceste conditii, Senatul din Roma declara razboi reginei Teuta si o armata aflata sub comanda generalilor Santumalus si Alvinus este trimisa sa atace Albania Centrala. Dupa doi ani de rezistenta, regina Teuta,  accepta in schimbul pacii conditiile impuse de romani.

teuta

Ultimul rege ilir a fost Gentius (astazi Gentian sau Genti). Este capturat in anul 165 i.Hr si dus la Roma ca prizonier.

krannon-10792

Moneda ilira purtand efigia regelui Gent

Iliria enkeleizilor, taulantilor si a altor triburi ajunge sub dominatia romana care divizeaza regatul in trei republici, capitalele acestora fiind Scodar (Shkodra), Epidamus/Dyrrachium (Durres) si Dulcigno (Ulqin – astazi in Muntenegro).

Cronicarii din antichitate descriu ilirii ca un popor sociabil si ospitalier, generosi si in in mod special curajos. Femeiile ilire avea aproape aceasi drepturi ca si barbatii iliri, avand chiar posibilitatea sa conduca (vezi exemplul reginei Teuta). Din punct de vedere religios, ilirii erau recunoscuti ca pagani care credeau in existenta vietii dupa moarte. Pamantul Iliriei era bogat in minereuri: fier, cupru, aur, argint etc. si din acest motiv ilirii au fost renumiti in prelucrarea acestor metale, dar si buni constructori de ambarcatiuni, si prin urmare, marinari iscusiti. Cel mai renumit vas construit de iliri era cunsocut sub numele de „Liburnae” si a fost inclus in Marina Militara Romana sub numele de Liburnul.

Intre sec. VIII-VI i.Hr,  comerciantii greci au inceput sa construiasca coloniile lor pe pamant ilir. Cele mai mari colonii grecesti, care mai tarziu au devenit orase, au fost Epidamus (astazi Durres) si Apollonia (astazi Fier). Grecii au adus, printre altele, o civilizatie mai anvasanta, cunostinte bune de comert dar si o influenta economica si politica in societatea ilira. Dupa cronicile grecesti se crede ca Apolonia a ajuns sa fie un oras foarte mare, avand o populatie de aproape 50 000 de oameni. Declinul acestor colonii a inceput in sec. III I.H.

Sub dominatia romana (care a durat aproape 6 secole), Iliria a devenit Illyricum. Arta si cultura s-au dezvoltat mai bine ca niciodata, in mod special in Apollonia, care a oferit antichitatii scoala ei de filozofi. In mare masura, Iliria a rezistat dominatiei romane: cultura si limba ilira au supravietuit, insa multe cuvinte latine au fost insusite si astazi se gasesc in limba moderna albaneza.

Crestinismul apare in prima jumatate a secolului I si este contemporana cu diferite religii orientale, printre care cea mai renumita fiind cea a cultului Mithra – Domnului Pers al Lumini. Se crede ca aceste culturi orientale au intrat in Iliria ca urmare a contactelor dintre iliri si lumea orientala. Cele mai mari comunitati crestine apar in Dyrrhachium (numele roman pentru Epidamus/Durres). Sunt create episcopate in Apollonia, Buthrotum (astazi Butrint) si Scodra (Shkoder). 

Asa cum am specificat inainte, ilirii erau renumiti pentru curaj si cunostiinte in domeniul militar, isi creasera deja o reputatie puternica in armata romana, si multi dintre conducatorii acesteia fiind iliri iar unii au ajuns chiar si imparati. Incepand cu secolul IV p.Hr, aproape toti imparatii romani erau de origina ilira : Gaius, Decius, Claudius, Gothicus, Aurelian, Probus, Diocletian si Constantin Cel Mare.

In anul 395 p.Hr,  Imperiul Roman se imparte in doua: Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus. Teritoriile Albaniei moderne ii apartineau déjà Imperiului Bizantin. Ca si in cazul Imperiului Roman, ilirii au reusit sa conduca si Imperiul Bizantin. Trei dintre imparatii care au condus Imperiul Bizantin intre anii 491 – 565 p.Hr au fost de origina ilira: Anastasius I, si cel mai renumit imparat Byzantin, Iustinian I.

In primele decade (pana in anul 461) Iliria a cunoscut atacurile visigotilor, hunilor si ostrogotilor. Nu mult timp dupa distrugerile aduse de acesti barbari, in Balcani au aparut slavii. Intre secolele VI- VIII slavii s-au asezat in teritoriile ilire, pe locurile unde astazi se afla Slovenia, Croatia, Bosnia, Hertegovina si Serbia. Multe dintre triburile ilire au fost asimilate, iar  altele s-au retras in zona unde astazi se afla Dardania (Kosovo) si Albania. Aceste triburi au rezistat asimilarii si au reusit sa-si pastreze cultura si limba.

Ca urmare a influentei romanilor, bizantinilor si slavilor, societatea ilira a parcurge o perioada de tranzitie care desemneaza trecerea de la vechii iliri la albanezii de astazi. Intre secolele VIII-IX numele de Iliria (Ilir – in albaneza insemnand „liber”) incepe sa fie inlocuit cu numele Albania. Pentru prima data, acesta din urma apare in cronicile lui Ptolemeu (secolul II) care vorbea despre tribul ilir numit Alban. Albanii au trait pe teritoriul Albaniei centrale de astazi si erau renumiti pentru curajul lor. Numele acestui trib este folosit ulterior la denumirea intregului teritoririilor inca locuite de iliri. In aceasta perioada, albanezii numeau tara lor Arberia (un derivat al cuvantului Alban/Arban), iar incepand cu secolul XV (unii istorici cred ca acest lucru s-a petrecut intre secolele XVI-XVII) tara este numita Shqiperia – Tara Vulturilor (shqipe – vultur).

Sub dominatia bizantina, crestinismul a devenit religia principala (poate unica) a albanezilor. Bisericile erau construite in stil roman si grec.

Albania ramane sub juridictia Papei de la Roma pana in anul 732. Leo III, renumitul imparat bizantin, observand ca albanezii sustineau biserica romana hotaraste sa treaca Biserica Albaneza sub controlul Patriarhiei din Constantinopol. In 1054, in urma Marii Schisme, Albania se scindeaza si ea: nordul ei aflandu-se sub influenta biserice romane, iar sudul, din sub cea bizantina. Astazi, in nordul Albaniei traieste comunitate catolica, iar in sud cea ortodoxa.

Source [for the Library of Congress]: Based on information from R. Ernest Dupuy and Trevor N. Dupuy, The Encyclopedia of Military History, New York, 1970, 95; Herman Kinder and Werner Hilgemann, The Anchor Atlas of World History, 1, New York, 1974, 90, 94; and Encyclopaedia Britannica, 15, New York, 1975, 1092.

SOURCE: The Library of Congress – ALBANIA – A Country Study

37 de gânduri despre „Antichitate – Iliria

  1. Alex Lupu

    Ca o completare , aș mai putea spune ca Grecii au furat , au acoperit și mitologia Atlanteana , spunand ca Atlantis era de fapt o insula undeva in oceanul Atlantic dar locuita tot de Greci
    Au bagat niște zeitați cu nume Grecești ca : Kronos , Gaia , Atlas , Hecate , Prometheus ( uitați-va la filmul cu același nume daca n-ați facut-o , ca idee ) și desigur Poseidon , stapanul oceanelor

    Dar nu este așa , nu a fost așa . Atlantida a reala s-a scufundat la Potopul pomenit de el in Biblia creștina , iar aici pe cat ne pricepem de bine la a face legaturile corecte . Eu ani de zile am citit și m-am gandit și tot m-am gandit și am dat de ceva cat de cat

    Atlantida nu s-a scufundat in aceeași zi , a fost un proces care s-a petrecut in timp , de zeci ori chiar sute de ani , timp in care tot mai puțin și mai puțin pamant uscat de locuit devenea pentru ei de acolo
    Intai au fost distruse orașele cele mai importante pentru ca Potopul a fost foarte precis de unde a fost dat el ( ca paranteza , cei de la Flat Earth spun ca Domul/Cupola Pamant/Terra , are o crapatura in cer , acolo unde vedem noi chipurile ca ar fi o galaxie lunga si ingusta , este de fapt mult mai aproape de noi , o spartura in ultra-sticla ori cine stie ce material e construit aia , poate cristal , prin care au curs apele de sus pe Terra și Potopul s-a produs in felul asta )
    Bineințeles nu stam acum sa dezbatem teoria Flat Earth și nici nu scriu aici ca sa va recrutez in randurile lor dar , unele lucruri au sens mai mult daca reușim sa gandim un pic in mod alternativ , și nu doar din ce ne-a invațat la școala și atat

    Potopul s-a produs pe candva , intre anii 6.500 Inainte de Hristos și 5.500 I.D:H
    In zilele noastre știm prea bine ca , aceste uragane care se produc in ” marea si tarea ” America de N , sunt devastatoare
    Nu mai stau acum sa va mai iau cu H.A.A.R.P și cu posibila manipulare a vremii de catre guvernele ascunse , va puteți informa atat timp cat netul ramane liber și voi singuri , dar ce vreau sa spun este ca acest potop a fost precum un uragan de asta ca Maria , Irma etc. dar la o scara mult mai larga , deci complet plauzibil

    Acum urmeaza partea supra-realista , și cei din voi care considera aceste chestii baliverne ( nu sunt nici eu suta la suta convins ca au fost ori nu reale desigur ) puteți trece mai departe . Cei din voi care va plac , lectura placuta

    Atlantida , cea adevarata a fost primul imperiu Uman construit vreodata . Multe din ce avem astazi , multe din ce au avut toți sau aproape toți din Antichitate și mai demult ( ca de exemplu Grecii anciti , Imperiul Roman au fost create dupa etalon Atlantean ), au preluat de la cunoștintele pastrate din Atlantida ori cunostințe de cunoaștere contemporane cu Atlantida

    Ea a fost , din ce mi-am dat eu seama singur , o societate foarte avansata , avea program spațial , dar nu in sensul cum il putem ințelege noi din timpurile noastre , avea o dezvoltare economica extrem de mare , un nivel foarte inalt de trai , o viața mult mai lunga traiau oamenii pe atunci fața de noi , așa cum este pomenit și in Biblie , oamenii traiau de 10x mai mult , aproape de 1000 de ani , imbatranind in jur de 950 incolo sau ceva de genul

    Ea a fost condusa de o matriarhie bine stabilita in care lumea era condusa prin Femininul Sacru , dar mult dincolo de ceea ce știm in zilele noastre despre el , chiar și fața de cum era ințeles in Antichitate . Unde femeile conduceau societatea de la A la Z , unde armatele erau formate doar din fete și rolul barbaților era secundar , domestic dar și de intreținere a societații ( infrastructura , serviciile de zi cu zi etc. )
    Nu vorbim desigur in nici un caz de ceva Feminist , anti-feminin , ci vorbim de un epitom al Femininului , in Atlantida , unde forța de creatie a Femeii era exploatata si lasata sa se desfașoare in deplinatate , unde Pamantul era vazut ca o Ea , considerat ca o mama sacra și alte lucruri de gen

    A fost condusa ( nu am aceste surse la indemana acum sa dau link pentru ca ce spun acum am aflat in timp , in anii din trecut , citind de pe diverse site-uri care poate nici nu mai sunt acum ori sunt foarte greu de gasit , erau greu de gasit și atunci aceste surse ) in ansamblu de trei imparatese deosebite , deosebit de frumoase , deosebit de inalte ( oamenii erau mai inalți , mai bine dezvoltati fizic decat suntem noi acum datorita multor factori pe care nu-i mai enumar acum – hai sa zic unul ar fi fost calitatea aerului mult mai buna ce era atunci , calitatea alimentelor și multe altele care zi de zi erau menținute in armonie perfecta , de la ce mananci și bei in fiecare zi pana la placile tectonice ale Mamei Gaia cum posibil era denumita atunci , care erau armonizate prin turnuri imense din cristal care foloseau o tehnologie fonica , cimatica ( gasiți aceste lucruri pe net ca descriere ) in așa fel incat nu existau cutremure , nu existau calamitati naturale și vremea , clima putea fi manipulata , categoric menținuta la un nivel armonios , spre perfecțiune pentru un nivel psihic al omului foarte bun și un nivel de trai care nu ne putem imagina in zilele noastre )

    Atlantida ca și imperiu , avea colonii peste tot in lume , de aceea ma gandesc ca aici in Balcani la noi ei aveau o colonie care erau mai curand culturile astea Paleo Danubiene descoperite pe teritoriile țarilor noastre ( precum Hamangia , Boian Marița etc. )
    Cand s-a scufundat continentul Atlantida ( era un continent intreg ceva mai mare decat Europa si America de N in zilele ei cele mai bune ) ei s-au evacuat unde au putut , unde au gasit pamanturi noi , neafectate de Potop ori s-au evacuat in deja ocupate colonii marginale ale lor

    Atlantida probabil ca nu era locuita doar de o singura națiune de oameni , așa cum avem in Europa și Slavi și Vest Europeni , și Indo Europeni , este posibil ca așa era și pe atunci la ei
    Sa presupunem ca marea și tarea Avereincomun Anglofona s-ar scufunda incepand cu America de N sau cu Marea Britanie . Ce credeți ca ar face ei intai ?
    S-ar evacua spre alte locuri ale lor colonizate tot de ei , precum Canada de exemplu
    Se scufunda și Canada se vor muta in Australia , se scufunda și Australia se vor muta in Noua Zeelanda iar in Noua Zeelanda ar ține piept cum ar putea la devastarea care a venit pentru ei

    Cunosc desigur , și un pic de istorie a viitorului , ce spun acum din ce știu s-ar putea sa se și intample pentru ca , in fond , orice imperiu cade , dar ar fi alt subiect și nu dezbat despre el acum

    Primii supraviețuitori din Atlantida s-ar fi evacuat in Africa , ce era teritoriu nelocuit de om pana atunci , și aceștia au inființat Egiptul Predinastic , de dinainte de Vechiul Regat Egiptean
    Sursele istorice spun atat ( sursele astea oficiale care ori ascund dar știu adevarul ori ascund pentru ca nici ei nu știu adevarul dar vor sa ne zica noua oamenilor ca nu l-am digera de l-am afla , chipurile ca-i mai bine sa nu știm ) ca , cateva familii de oameni ( ce nu erau Egipteni bineinteles pentru ca inainte de a stabili ei prima așezare omeneasca Egipteana e logic ca oamenii aceia nu erau deja Egipteni , Egipteni au devenit dupa ) au poposit de undeva pe pamantul African de N și au construit primele așezaminte de acolo , cu Cunoastere data de cineva de sus , stapanul lor ceresc de atunci , fie Amun-Ra zeu suprem ori altcineva .

    Aici este prea mult de ințeles pentru zilele noastre inca , pentru mulți din noi poate , dar mai cu seama au reușit sa ia legatura cu Atlanții din alte lumi ( colonii stelare , taramuri paralele etc. ) care le-au transmis ce cunoștinte aveau nevoie sa aibe pentru a putea construi , improviza o noua societate etc.
    Asta nu inseamna ca arhitectura originala Atlanteana este cea Egipteana , nu , este mai complicat aici , dar mai cu seama ca le-au facut mai mult cum iși aduceau aminte sa le faca , plus materiale de construcții locale care a trebuit sa le foloseasca . Foarte grandioase și foarte impunatoare au fost construcțiile Egiptului Antic desigur , dar foarte puțin in comparație cu ce avea Atlantis

    Oricum adevarul se va afla , in Egipt s-a pastrat foarte multa cunoastere , cea mai mare parte din ea pierduta cand a ars Libraria din Alexandria , dar ar mai fi copii pastrate de rezerva in ceva ce s-ar denumi Marea Hala a Recordurilor , care o suspecteaza ei ca ar fi pe undeva dedesubtul piramidei lui Khufu din Gizah . Nu va cadea pe mainile lor pentru ca nu toate sunt date sa se știe la aștia care conduc lumea și ei știu asta dar incearca sa puna mana pe cat mai mult ca sa poata menține ” pacea ” cu noi oamenii , daca intelegeți ce vreau sa spun…

    Alți supraviețuitori ai Atlantidei au aterizat de sus ori cu barcile pe apa , ( v-as mai povesti și despre vimane , vehicule arhaice zburatoare dar ar fi prea mult de digerat acum , va puteți informa tot pe net ) și in Europa desigur . Presupun ca daca au venit pe apa și nu cu vimana zburatoare pe sus , au luat-o prin Mediterana unii și au poposit prin partile Illiriei ce va sa fie din timpurile lor incepand

    De aici incolo nu știu ce sa mai spun pentru ca nu am gasit inca nimic despre Illiria precum putem gasi despre Grecia
    Ce arhitectura proprie a ei avea Illiria ? Ce panteon de zeitați avea ? Ce legende și mituri avea ?
    Cand de exemplu cauți despre antica China , gasești foarte multe de la dinastiile faimoase ca Han , Qin pana la culturile foarte vechi ca Sanxingdui , Erlitou și altele din parțile Taiwan unde au trait si acolo Chinezii ca rasa și ca imperiu, ca Dapenken , Dong Dau etc.

    Ei bine ce vreau sa spun este ca imi doresc sa vad o ruina Illira care nu este arhitectura Dorica , Ionica ori Corintiana , o arhitectura care nu este medievala stil Britunic facuta din pietre mari cum este arhitectura din Irlanda , Scotia , Tara Galilor etc.
    Ceva Illir , ceva autentic Illir care este unic , propriu și nu seamana cu altceva , mai ales cu ceva Grec ori Roman mi-as dori sa vad ca sa pot sa-mi dau seama ce origini ar putea avea Illiria mai bine , și desigur pentru placerea de a o admira
    Ori…..Illiri au fost de fapt Micenienii pe care-i suspectez ca au fost de fapt , pe care Grecii zic ca au fost stramoșii lor . Micenienii intr-adevar au venit de ” undeva ” , de pe aripile vantului ori cu barcile pe apa . Daca din acel undeva , a fost Atlantida , inseamna ca presupunerile mele sunt corecte
    Mai avem desigur Minoanii care au fost cultura distincta in partile Mediteranei , o alta cultura Egee

    Bineințeles nu numai Atlantida exista in lume , dar atunci nu existau atat de multe țari , nu existau atat de multe popoare mixte ca acum , nu exista omogenizare ca acum a raselor , si nu existau oamenii așa multi la numar cum suntem acum
    Societatea noastra din epoca aceasta in care traim este una nu așa curata , cu condiții nu așa bune pentru multi și e ca și cum ne-am inmulțit ca gandacii care se inmulțesc unde exista condiții insalubre și ne tot inmulțim in timp ce calitatea de trai scade , speranta la viața scade pentru mulți dintre noi. Este o statistica acest lucru
    Bineințeles unii sunt prea puțini la numar , natalitatea mica ori aproape nula și aceștia sunt ținuti in condiții inumane , marginalizați , dați la o parte din cauza unui motiv , din cauza ca ei reprezinta adevaratele rase umane care au progamarea biologica daca vreți , ori genul de caracter ca om care ar spulbera ordinea inumana a lumii in care traim și ne-ar re-trezi la o noua era de aur a Omenirii

    Acești oameni sunt rasele de oameni care au avut parte de genocide , de epurari culturale , primii fiind nativii indieni de pe mapamond care sufletește , spiritual cat și prin obiceiuri/tradiție au pastrat chiar și in zilele noastre anumite reguli sacre care duc/ar duce spre o armonie de trai globala , la ceva cum era in Atlantis candva
    Printre aceștia se numara din pacate și Iliirii , voi Albanezii care aveți o legatura sacra , foarte veche cu ordinea Creatiei nu mai puțin sacre , de demult
    Ne putem explica foarte bine de ce Albanezii au avut , și inca nu suntem la final , așa mari necazuri in cursul istoriei

    Cineva , candva , a dorit sa ne distruga ca oameni , ca societate , și sa ajungem sa traim la nivel de sclavi ai sistemului lor , iar acel vis a lor este implinit in mare parte in zilele noastre din pacate
    De aceea , și aici inchei , nu exista Progres dragii mei , exista de fapt reintoarcerea la sacralitatea și la nivelul inalt de existența pe care l-am pierdut , la gradina Eden din care am cazut
    Am atins candva , demult societatea aproape perfecta deja , și nimic nu ne așteapta in viitor decat moarte , razboi total daca nu ne re-amintim trecutul glorios , ca apoi sa-l reinviem
    Se va intampla oricum , dar va trebui sa mai trecem prin multe din nefericire

    Ilirii sunt din Atlantida și sunt un popor foarte vechi care cat de cat a pastrat intact regulile sacre in suflet , mai mult decat cei din jur aș putea spune , mai mult decat frații lor Daci , Balti și Traci , desigur și decat Slavii
    Cunosc și Slavii ceva , au ceva sacru pastrat a lor , ei nu provin din Atlantis bineinteles , ei din nordul indepartat vin , unde a existat mitica Hiperborea ( alta poveste cu ea ) și au ceva sacru in felul lor nimic de zis , dar daca nu-l vor folosi vor pieri și ei , mai ales pentru ca sunt dezbinați și impraștiați peste tot in atatea țari și etc.

    Politica de azi pe maine e una , situația ascunsa din beciuri este alta
    Ceea ce am spus eu aici nu este doar mitologie , toate au legatura intre ele și cine are ochi sa vada , iar cine are urechi sa auda
    Mutarea capitalei la Ierusalim , ISIL , forțarea Americanista in Europa ,prosteala cu unirea Romaniei cu Moldova , Iran , Rusia , Corea de N care efectiv se apara de Marele Satan ce-i amenința ….Romania este deja vanduta lui , de aceea se traiește cum se traiește și Romanului de rand nu-i iese nimic bun decat daca pleaca și scapa …Albania nu este vanduta , nici nu are ce oferi lui și intr-o zi dragii mei frați de sange Illiri va veți bucura mult de acest lucru
    Sunt multe de spus și prea puține sanse sa le spui , lumea-i cufundata in probleme dar pentru cine dorește sa nu-l/o prinda nepregatit/a , ne putem informa
    Direcția este spre Est , spre Orient , Vestul va cadea complet și economic și tot ce vrei
    Tot ce pot spera este ca Balcanii sa ramana Balcanici pentru ca asta conteaza cel mai mult

    Ilirii au puterea sa treaca prin orice și o vor face

    Răspunde
  2. Alex Lupu

    Am stat si am mai citit pe Wikipedia despre originea oficial acceptata a Grecilor aici https://en.wikipedia.org/wiki/Greeks apoi de pe acest site care am dat de el de curand https://epiriotul.wordpress.com/kush-jam/problemet-tona/ unde este relatata originea Grecilor dintr-o perspectiva Albaneza

    La ce concluzie am ajuns este ca Albanezii au dreptate, Grecii nu sunt nativi din Balcani , iar cultura lor este una mai nou aparuta prin partile noastre
    Chiar si din Wikipedia spune ca proto-Grecii ar fi ajuns pe undeva prin partile Greciei venind de pe mare in jur de anul 3000 Inainte De Hristos apoi cu timpul au devenit Micenieni

    Mi-a fost foarte greu personal sa accept acest lucru pentru ca , atunci cand spui : Grecia , te referi la o cultura veche , foarte veche si un leagan al civilizatiei antice
    Imi este inca greu sa accept , cand stiu ca mitologia Greaca cu Olympus , cu povestile cu eroii ( ca Hermes , Atalanta , Hercule ) , cu zeii (ca Athena , Hera , Zeus , Poseidon ), cu monstrii mitici ( precum Hidra , Medusa , Kraken ) provin dintr-o civilizatie intrusa si nu full originala

    Unde este mitologia Illira ?
    Unde este panteonul de zeitati Illire ?
    Care au fost eroii Illiri ? in cazul asta , raman a-mi dori sa aflu
    Ce s-a intamplat cu ei si de ce stim atat de putin despre ei

    Precum prea bine stim lumea antica a fost dominata in aceasta ordine cronologica , dar pentru o perioada au fost si contemporani : Egipt si lumea Egipteana intai , apoi Grecia si lumea Greaca apoi Roma si lumea Romana

    Despre Egipt pot spune ceea ce am aflat din cateva discutii ale mele dar si ce am citit pe net unde vorbeau , cu negri din America dar si din Africa care sustin , dar fara sa fie auziti , ca Egiptul a fost condus de faraoni , regine si regi de culoare nu albi ori Arabi cum sustin Arabii , si ca totul provine din Nubia , Kush , Axum si alte locuri de gen ca s-o zic mai pe scurt

    Despre Roma stim ca acolo au trait Etruscii ce erau nativii originali ai Italiei si la un moment dat au avut putere si dezvoltare de se chemau Liga Etrusca dar au fost infranti , dati la o parte de catre anticii Romani ( Italienii de astazi ) si Etruscii au pierdut . Etruscii au trait in cea mai mare parte in regiunea Toscana din Italia , care eu personal am avut ocazia s-o vizitez si mi-a placut
    Despre oameni Etrusci care ar mai trai in zilele noastre nu am ce spune dar cred ca nu mai traiesc fiind mai sigur toti asimilati de catre Italienii de demult

    Ajungem la cazul Albanezilor cu Grecia care deasemeni ei fiind nativi originali ai Greciei , au fost infranti si apoi impinsi la o parte de pe pamanturile lor , iar cu timpul intrusii s-au declarat de drept statatori si proprietarii tarii lor la fel cum s-a intamplat si in Egipt , si in Italia antica , si stim prea bine ca nu este singurul caz din lume , cel mai recent sa zicem , dpdv. istoric este cucerirea continentelor Americane de catre colonialii : Portughezi , Spanioli , Francezi , Britanici , Olandezi si care au mai fost

    Ramane intrebarea : De ce unii sunt buni de cucerit iar altii sunt buni la a cuceri pe altii ?
    De ce , in cazul de fata , Albanezilor li s-a facut atat rau din partea la alte popoare ?
    Pentru ca sunt frumosi ? Pentru ca au o inima cu adevarat buna ?
    Mancarea lor are un gust mai bun ?

    Care o fi motivul si de ce atatea popoare au facut rau Albanezilor , ramane o intrebare care nu cred ca are raspuns in zilele noastre

    Inafara de Illiri prin zona au mai trait : Minoanii din Creta , civilizatia disparuta a Cicladelor care au trait in toate insulele alea mici si foarte multe din Mediterana , ceva mai bine cunoscutii de noi Fenicieni de la care avem si alfabetul nostru care inca-l folosim , apoi o cultura foarte veche din Malta dupa cat de vechi sunt ruinele descoperite acolo , denumita Ghar Dalam si o civilizatie disparuta din Cipru denumita Khirokitia sau Choirokoitia
    Desigur acestia dupa istoria alternativa ar fi considerati popoare inainte de Potop dar concluzia la care raman este ca Mediterana si toate tzarmurile ei , la fel ca si taramurile de dincolo de aceste tzarmuri au fost locuite de atatea culturi si popoare incat devine mult mai greu , odata ce stim aceste lucruri , sa mai credem ca totul apartine doar Grecilor ori ca au avut legatura doar cu Grecii

    Mie personal imi place mai mult istoria incepand cu Antichitatea Clasica ducand inapoi inspre trecut si mai putin cea de mai tarziu si sunt de parere ca raspunsurile finale , adevarul final despre un popor se afla in primele origini ale sale, dar desigur parerile raman impartite ca intotdeauna
    Presupun ca odata ce s-ar descoperi si face public adevarul Illir , multe oranduieli false s-ar desfiinta , ceea ce ar insemna o radicala schimbare pentru cei care s-au obisnuit asa ..dar s-ar putea ca negresit se va intampla intr-o zi
    Adevarul intotdeauna invinge in final

    Mi-a facut placere sa mai povestesc dar mi-ar face si mai mare placere daca v-ar place sa povestiti si voi 🙂

    Răspunde
  3. Alex Lupu

    Tura asta am stat si am citit tot de pe pagini in loc sa sar sa scriu ca de obicei si din cate vad eu lumea nu vrea sa priceapa originea Albanezilor

    Hai sa luam un pic originea Romanilor . Pornind dinspre viitor inspre trecut Romanii au fost Daci apoi au fost Traci
    Romanii din ziua de astazi sunt urmasii Tracilor romanizati de catre Romanii de la Roma , si cel mai corect ar fi sa spunem ca jumatate din Roomaani din Romania sunt Italienizati
    In felul acesta Romanii din Romania ( ca si numele sunt la fel de-i nevoie sa explici daca vorbesti despre poporul din Romania sau poporul antic din Roma ) sunt un popor mai putin original decat Albanezii
    Albanezii din cate am citit pana acum , in ciuda faptului ca au fost ocupati de atatea popoare ei totusi s-au tinut tare si s-au pastrat originali , mai ales cei Gheg dar la sigur si cei Tosk

    Ca dovada ca este adevarat , acum in secolul ( de fapt a inceput inainte de anul 2000 , in mileniul trecut , sa nu uitam ca noi din zilele noastre am trait in doua milenii separate ) , au plecat in Italia si au ” cucerit ” Italia in schimb , Italia fiind ( chiar si acum in 2017 ) una din cele mai preferate tari din UE de catre Romanii din Romania

    Nu stiu de ce Albanezii prefera Germania in schimb , Romanii au facut si ei Germania imediat dupa Revolutie cand existau Nemtzalaii care i-am prins si eu desi eram foarte mic de ani atunci dar in timp Romanii au emigrat in Italia mai ales
    Mai apoi Romanii moderni din zilele de astazi au ceva si cu a adapta limba Spaniola si obiceiurile Spaniole ceea ce ma scoate din sarite mai ales cand vad acest lucru ca se practica in muzica moderna

    Ce vreau sa spun este ca Romanii din Romania sunt un popor deja asimilat si afectat care simte nevoia de a da o replica la popoarele care i-au cucerit in trecut prin valuri de imigrare , acum emigrand la ei in schimb

    Am citit acel lung articol despre Croatia care se dadeau Iliri in trecut si am ras cu pofta
    Au fost de-a dreptul disperati la faza asta ca au facut asa ceva dar Slavii nu vor fi Iliri niciodata cum nici Chinezii n-ar deveni vreodata negri Africani ; dar ceea ce deduc de aici este ca originea Ilira este mai importanta decat credem
    Fie vorba intre noi ” de ciuda ” si din rautate au facut Croatii din Hrvatska acest lucru

    ( Ca paranteza nu zic ca nu , tara e chiar frumoasa , acum a mai prins si faima ca s-a filmat parte din Game Of Thrones acolo dar dupa ce descoperi si admiri frumoasa Albania nu-ti mai trebuie , zici meh ! si mergi mai departe daca ai de ales intre a vizita Croatia sau Albania )

    Originalii Romani din Romania au fost cei dinainte de a veni Traian si a-i cuceri , pe vremea lui Decebal a Romaniei
    Originalii Albanezi sunt aceeasi Iliri care au fost cuceritori prin Alexandru Cel Mare care a fost Ilir , prin de-mine-stimata ( pentru ca imi plac foarte multe conducatorii de sex feminin din istorie ) si frumoasa regina Teuta si originalii locuitori ai Greciei dar care din pacate au fost cat mai si cat mai constransi sa traiasca intr-un teritoriu cat mai mic ceea ce este foarte nedrept
    Intr-un fel Ilirii au rezistat asimilarii si amestecarii dar au platit totusi pretul cu pamanturile lor
    Nimeni nu iese neciufulit din chestii de astea care ar fi bine ca rasa umana sa le puna capat odata pentru totdeauna…dar e alta poveste

    Grecii…am citit undeva ca nu ar fi locul lor in Grecia . Suna nebuneste vorbind dar daca mai studiem un pic si facem niste legaturi , este posibil sa fie asa
    Poate nu multi din noi am auzit despre un popor care veneau dintr-o tara disparuta care se numea Greco-Bactria , sau chiar de denumirea Indo-Greci care ar fi existat pe undeva pe langa valea Indus , unde a trait candva si mai demult una dintre cele mai vechi civilizatii din lume denumita Indus Valley Civilization
    Si acesti Indo-Greci de atunci ar fi avut o cultura care se numea Kura Araxes
    Aceasta harta ar spune cam pe unde se aflau atunci

    Bineinteles , cea mai veche civilizatie din lume ( din pacate inca nerecunoscuta oficial ) este Danube Valley Civilization aka cultura Turdash-Vinca care au trait ( surpriza ) in zona Balcanilor de sud pornind probabil de prin Dobrogea Romaniei de astazi dar sigur fiind extinsi si pana in sud prin partile Albaniei de astazi , poate si a Greciei de astazi

    Din pacate cu timpul , dupa perioade mai mari de timp , poate putini din noi stim dar straturile de sol se tot acumuleaza si ingroapa ce exista la suprafata si tot asa in mod repetat la fiecare cateva mii de ani
    Aici cum stam cu geologia ( care imi place si mie personal foarte mult dar ca amator ) dna. Androushka poate spune mai bine ca este Geolog ( ceea ce m-a impresionat personal foarte mult sa aflu 🙂 – full respect !! ) deci este nevoie de sapaturi multe de facut pentru a determina originile originilor , dar unele lucruri ne pot fi clare numai sa vrem

    Parerea mea este numai si numai daca Romanii si Albanezii , de candva , de demult , stramosii Tracilor cu stramosii Illirilor sa fi avut stramos comun la randul lor dar in ziua de astazi Albanez nu este egal cu Roman si tind sa cred ca de fapt Albanezii sunt mai vechi decat Romanii iar daca exista totusi o origine comuna e mai degrab ca Romanii s-ar trage din Albanezi decat invers

    De regula parerea general acceptata de catre masele de oameni nu este cea corecta , cea corecta gasindu-se printre parerile nepopulare si combatute
    Exista niste motive pentru care adevarurile se ascund si se ingroapa de-i nevoie de sapaturi pentru a le re-aduce la lumina iar pe baza la aceste ne-adevaruri traim nedreptati

    Cu toate acestea nimic nu poate strica inima si sangele unui popor ( care ramane asa cum a fost creat candva de zeii vizitatori pe planeta Pamant de demult sau de Dumnezeu (( si daca tinem neaparat sa credem si asa ceva : care la un moment dat au stat in doua picioare dupa ce s-au saturat de mancat banane ca maimute )) care stie mai bine decat toti ca este fie Ilir , Trac , Slav sau Bactrian
    Apa poate deveni sange dar sangele niciodata apa nu se face

    Pana la urma Albanezii , pe ei insisi , e cazul sa-i ascultam sa ne spuna de unde provin nu sa luam de buna parerile altor popoare

    Răspunde
  4. Alex Lupu

    Mai aduc ceva despre Regina Teuta daca se poate
    In anumite locuri am aflat chiar idea ca Albania a fost mitica Atlantida ceea ce poate nu este chiar atat de departe de realitate , ca totusi Atlantida nu s-a descoperit inca , cel putin oficial , ori de s-a descoperit , nu este facuta public pentru the masses inca

    Eu cred ca statuia ei o reprezinta foarte bine si i-a capturat frumusetea ei reala care o avea cand traia

    Asta e o reprezentare de grafica 3D a reginei

    Aceasta ar fi harta Illiriei cand domnea ea

    https://i0.wp.com/www.learning-history.com/wp-content/uploads/2017/04/Illyria-Albania-4.jpg?resize=850%2C591

    Si un fapt istoric bun de mentionat

    Apoi am mai gasit mentionat pe un site in care o persoana Albaneza a spus ceva interesant si a indicat doua carti cred ca referinta

    ” SALVERDA WROTE ON 26 MAY, 2015 – 21:56 PERMALINK
    The royalty among the Illyrians were supposed to be descendants of Cadmus (and Harmonia) the Phoenician who brought the Hebrew Alphabet to the Greeks at Thebes. Raising the speculation that such place names as; Albany (El-Bani, meaning „God’s sons”), Epirus („Hebrews”) and Illyria itself (named for the god „El”) are of Semitic derivation.
    Cadmus came to „Europe” seeking out Europa the maiden of Phoenicia (Virgin Israel) who got carried away adoring god in the form of a bull and was lost among the nations (See http://www.academia.edu/3876747/Europa_Lost ).
    The people of this Teuta is a good place to start looking for the „Lost Ten Tribes” of Israel, if you’ve a mind to do so.
    See http://www.academia.edu/3856448/David_as_Cadmus_Part_One_

    Wikipedia spune putin despre Regina Teuta si spune intr-un fel ori incorect ori incomplet , si o face sa para ca ceva mai putin decat reginele de theapa ei ceea ce nu este politicos din partea lor
    Presupun ca a suparat niste treburi Regina Teuta pe vremea ei si ura pentru ea a ramas din pacate

    Pentru mine a fost o regina completa si adevarata si sigur mult mai mult decat stim despre ea in ziele noastre , poate intr-o zi vom sti povestea ei mai completa

    Răspunde
  5. Alex Lupu

    Doresc sa impart muzica asta istorica pe care am descoperit de curand cautand mai multa muzica populara Albaneza sa ascult https://www.youtube.com/watch?v=O53gq-TukJw

    Observ in unele din imagini un idol culturii Vinca , Vinca sau Turdash-Vinca au existat pe la 5700 I.D.H , si prin parile Romaniei fiind considerati una din importantele culturi Paleo Danubiene de atunci , cu putin de 1000 de ani mai vechi decat Sumer ; care pune pericol teoriei ca , Leaganul Civilizatiei ar fi provenit din Mesopotamia cu care nu prea era de acord , la fel nici cu teoria Out of Africa

    Intrebarea fara raspuns banuiesc ramane : Au trait Vinca prin partile Albaniei pe atunci ? Pot fi ei cumva stramosii comuni ai Romanilor originali si al Albanezilor originali …
    Ar fi mult prea impresionant sa fie asa dar indiciile sunt mari . A existat civilizatie la nivel inalt in trecutul indepartat , si printre altele urmaresc sa vad ce mai dau nou despre piramida din Bosnia

    Imi doresc ca gloria Illyriei sa revina din nou

    Răspunde
  6. Agroni -Teuta

    Leider kan ich kein Rumenisch, es würde mir sehr interessieren über Ihrem Meinung über Albaner !
    Freundliche Grüsse
    Agroni Teuta

    Răspunde
    1. Androushka (Co-administrator www.albaniaperomaneste.com)

      Mirembrema Teuta,
      As une nuk kuptoj gjermanisht, por google translatin ne shpeton jeten ;).
      Mund te ne shkruani edhe ne gjuhen shqipe sepse nuk ka asnje problem. Arturi, administratorin i blogut eshte shqiptar kurse une, duke jetuar dhe punuar ne Shqiperi, kam mesuar gjuhen. Per te tjeret, do te sigurojme perkthimin ;).
      „Albania pe romaneste”, domethene „Shqiperia ne gjuhen rumune” (shpresoj qe e kam perkthyer mire) ka qene e krijuar (nga nje shqiptar, administratorin i blogut) per te paraqitur rumuneve bukurite kaq pak te njohura te Shqiperise. Websitin tone eshte goxha i pasur ne informacione sepse vendin juaj eshte vertet nje surprize qe ka qene, eshte dhe do te jete e zbuluar me kenaqesi nga njerez qe ne fillim nuk kishin asnje idene per cfare eshte Shqiperia.
      Gjithe te mira dhe ndoshta flasim prap.

      Răspunde
  7. Mona Agrigoroaiei

    toader, grecii sunt rasisti si vor extindere teritoriala si in teritoriul albaniei actuale, in sudul Albaniei, pe care o denumesc asa zisul „Vorio Epir”. (Epirul de Nord). Insa inainte sa vorbeasca de „Epirul de Nord”, ar trebui sa vorbeasca de Epirul de Sud, care este provincia albaneza Çamëria, de unde au expulzat populatia albaneza de religie musulmana in ceea ce se numeste genocidul çam. Ar mai trebui sa isi aduca aminte ca Epirul in antichitate nu a fost grec, ci ilir si ca „daca vreti sa invatati ceva despre pelazgi, trebuie sa va duceti in Albania” (Mattieu Aref). Am fost la o scoala de vara in Albania in ceea ce priveste chestiunea Çamëriei si in a doua zi am vizitat mormantul de la Kllogjer, acolo unde au murit multi albanezi din Çameria din cauza molimei. A fost cel mai emotionant moment din viata mea si am decis sa ma dedic cu mai multa atentie acestei chestiuni

    Răspunde
  8. toader.pandelea

    foarte intersant din istoria predata pe timpul com nu am auzit asa ceva in schimb grecii sunt acei care nu pot sa fie de acord cu poporul albanez si istoria sa care este la fel de veche

    Răspunde
  9. Bordincus

    Salutare, sunt Bordincus de pe youtube pe numele meu adevărat ilie
    Scuzati-ma am şi eu de adăugat un punct aici:
    –Pe teritoriul actual al Croaţiei(teritoriu locuit de iliri in Antichitate) a existat până în sec. XIX un grup etnic care se pretindeau adevăraţii descendenţi ai ilirilor, se numeau Dalmaţi şi locuiau în jurul oraşului Dubrovik. Vorbeau o limbă romanică precum limba română dar evident o limbă diferită de română care nu putea fi însă confundată cu vreun dialect română-ultimul vorbitor a murit în anilor 1880-1890 însă in perioada medievală erau foarte prezenţi în regiune.
    –Pe teritoriul actual al Bosniei au trăit (şi se spune că mai trăiesc) un grup etnic foarte prezent în perioada evului mediu vorbitor de limbă romanică care erau numiţi de sârbi şi croaţi „morlaci” sau”morlachs” ori „vlasi”-in mod evident nu cred că se pune problema ca acest grup etnic să fi migrat din spaţiul Valah. Grupul etnic numără în prezent 22 de persoane conform recensământului Iugoslav din 1991
    Concluzie: Au fost aceştia iliri romanizaţi?, atunci albanezii de nu pentru că au cunoscut acelaşi proces de romanizare, eu cred că adevărata origine a albanezilor oscilează intre cele două teorii: Cea Traco/Dacă şi cea iliră.

    Răspunde
    1. Zalmoxe

      PE SCURT:

      Dalmatii reprezinta intr-adevar, iliri romanizati,

      Cat priveste originea albanezilor, sunt o sumedenie de teorii. Am sa ma refer la cele mai semnificative:
      – Albanezii sunt urmasii dacilor neromanizati (Moldova, Maramures, Ucraina) care au fost nevoiti sa migreze spre sud in secolul VI d. Hr. cand slavii le-au invadat tinuturile. Teoria se bucura de o larga sustinere in istoriografia romaneasca, de la Hasdeu la I. I. Russu cam toti au adoptat-o, recent si Sorin Paliga. Cu toate acestea, in Albania ipoteza nu este foarte populara. Din randul cercetatorilor albanezi, se pare ca doar lingvistul Vladimir Orel a adoptat-o, el sustinand ca Albanezii sunt un grup dacic provenit din zona Slovaciei de astazi….
      – Albanezii sunt urmasii tracilor neromanizati de la sud de Dunare. Aceasta ipoteza a fost sustinuta de catre istoriografia bulgara, mai exact de catre V. Georgiev. Stim din izvoare ca unele triburi tracice si-au pastrat caracterul etnic pana la venirea slavilor. Ipoteza nu a castigat prea multa popularitate in istoriografia albaneza.
      – In fine, ipoteza cea mai populara, albanezii sunt urmasii ilirilor ramasi neromanizati in zona montana din centrul Balcanilor (aprox. teritoriul actual al Macedoniei, Kosovo, etc.).

      Dincolo de aceste teorii mai mult sau mai putin contradictorii, ramane cert, dincolo de orice discutii si orice formula propusa, stransa inrudire dintre romani si albanezi…

      Răspunde
    2. alinp

      Salut.Posibili urmasi ai morlacilor sunt istroromanii ce traiesc azi in unele sate din Istria.Vorbesc un dialect foarte apropiat de graiurile vorbite azi in zona Crisan-Banat.Cand vobesti de „spatiul valah”,cred ca trebuie sa te feresti la a te limita la actualul spatiu de locuire romanesc!Actuala Serbie,nordul Croatiei si al Bosniei,sudul Ungariei,au fost candva teritorii straromane si romane.Cu respect.

      Răspunde
  10. Zalmoxe

    Expunerea istorică e interesantă, dar sare peste câteva elemente de bază cum ar fi marea răscoala a lui Bato, una dintre cele mai sângeroase confrutări militare ale sec. I î. Hr., care a dat mult de furcă tânărului împărat Augustus….

    Istoria Ilirilor fără Bato e ca istoria dacilor fără… Decebal 🙂

    Răspunde
    1. albaniaperomaneste Autor post

      Aici, recunosc ca m-ai prins…Iliri fara Bato, Daci fara Decebal este cum ar fi marea fara sare 🙂 In functie de timpul disponibil am sa ma documentez si am sa aduc noi informatii despre rascoala lui Bato.

      Răspunde
      1. Zalmoxe

        Daca ai nevoie de bibliografie pe partea de istorie veche, poti sa ma contactezi pe email si am sa iti trimit….

        Răspunde
  11. Alin

    Asa va place ISTORIA ?

    Originea albanezilor

    Sa spunem pentru început ca originea albanezilor este la fel de” misterioasa” ca si cea a românilor, deoarece si unii si altii apar în istoria scrisa abia în secolul X d.I.Ch.

    În a doua jumatate a primului mileniu patria albanezilor a fost regiunea oraselor Nis, Skopje, Stip – acest lucru este dovedit în primul rând chiar de numele acestor orase, care prezinta o evolutie fonetica albaneza.

    Exista numeroase argumente împotriva autohtoniei albanezilor în Albania de azi si a descendentei lor ilire: numele oraselor (Dures, Skoder) si restul toponimiei în general slava; terminologia maritima care este în întregime împrumutata, ocupatia principala reprezentata de pastorit.

    Lipsa cuvintelor grecesti antice în limba albaneza, împreuna cu prezenta a numeroase cuvinte latine, îi exclude pe stramosii albanezilor din teritoriul de limba greaca, care cuprindea si jumatatea sudica a actualei Albanii.{asa numita linie lingvistica Jirecek}

    Dar, orice studiu al originii albanezilor trebuie sa porneasca în primul rând de la legaturile strânse dintre româna si albaneza. Interpretarea acestora nu poate sa duca decât la concluzia ca românii si albanezii au reprezentat cândva acelasi popor, din care o parte a fost romanizata, iar alta nu.
    Faptul ca mai mult de jumatate din cuvintele de fond, preromanice, din limba româna se regasesc doar în albaneza, ne împiedica sa acceptam ideea ca la baza celor doua limbi moderne s-au aflat doua limbi diferite, doar într-o anumita masura înrudite între ele.

    Originea ilira a albanezilor devine astfel foarte improbabila. Se stie ca Peninsula Balcanica (partea centrala si nordica) a fost locuita în antichitate de trei mari popoare: iliri, traci si daci – cu observatia ca dacii erau într-o anumita masura înruditi cu tracii. Linia despartitoare între iliri si grupul daco-tracic a fost situata probabil pe râurile Vardar si Morava, desi apartenenta etnica a populatiilor care au locuit centrul Balcanilor este destul de incerta. Toate informatiile pe care le avem (texte antice, toponimie, antroponimie) separa pe daco-traci de iliri, deci nici ideea unor limbi foarte asemanatoare nu poate fi acceptata.

    Teoria solida a continuitatii românilor la nordul Dunarii, ne conduce catre o origine dacica, eventul daco-tracica a albanezilor.

    Centrul Balcanilor, regiunea Nis, Skopje, Stip, a fost pentru multe secole sub influenta limbii latine (este situat la nord de linia Jirecek). Pentru aceasta regiune dovezile indica un amestec de populatii dacice, tracice si ilire.

    Mai spre est, Muntii Balcani separa teritoriul romanizat, de-a lungul Dunarii, de cel grecizat din sud. În aceasta parte nu se poate imagina pastrarea unui numeros popor neromanizat si care în plus nu a suferit de loc influenta limbii grecesti.

    Lingvistul bulgar Vladimir Georgiev, bun cunoscator al limbii trace, a demonstrat pe baza unor fenomene fonetice ca limba daca este mai apropiata de albaneza decât limba traca (totusi, masura în care trebuie sa deosebim limba daca de cea traca nu ne este bine cunoscuta).

    12. Albanezii – daci neromanizati

    Pentru o prezenta dacica la sud de Dunare, în centrul Balcanilor, pledeaza nu numai localitatile cu terminatia specifica dacilor (dava), ci si informatiile istorice despre mutarea, o data a 100.000, iar alta data a 50.000 de daci de la nordul Dunarii (aceste colonizari au avut înaintea cuceririi Daciei de catre romani, în timpul domniilor lui Claudius si a lui Augustus).

    Dar, originea albanezilor nu trebuie sa fie explicata doar pe baza dacilor sau tracilor care au locuit la începutul erei crestine pe acest teritoriu. Alte dovezi vin în sprijinul unei migratii a dacilor neromanizati de la nordul Dunarii, care a avut loc mai târziu, în secolul IV.

    Aceasta migratie este necesara si datorita romanizarii evidente a centrului Balcanilor timp de mai multe secole, deci fiind destul de improbabila pastrarea unei mari populatii neromanizate.

    Ceea ce frapeaza în primul rând este faptul ca dintre cele 90 de cuvinte comune daco-românei cu albaneza, mai putin de jumatate se întâlnesc si la dialectele sud-dunarene ale românei (la macedoromâni si la meglenoromâni). În plus, la acestea este absenta o caracteristica importanta care leaga cele doua limbi, si anume rotacismul lui n (prezent în albaneza doar la dialectul sudic). Mai adaug ca rotacismul se întâlneste la istroromâni si la românii din Crisana si Maramures – istroromânii sunt evident originari din regiunile vestice ale teritoriului de formare a poporului român.

    Aceste fapte sugereaza migrarea unor daci neromanizati, ramasi în afara provinciei romane Dacia, dar dovezile nu se opresc aici. Un fapt de prima importanta este reprezentat de mutarea întregului neam al carpilor în Imperiul Roman, în ultimii ani ai secolului III. Aceasta informatie este regasita la trei autori antici si este în plus confirmata arheologic.

    Carpii, trib dacic locuind în Moldova, a cunoscut o dezvoltare deosebita în cursul secolului III, atacând în numeroase rânduri Dacia si alte provincii romane. La sfârsitul secolului III se constata disparitia culturii carpilor, parasirea asezarilor si ocuparea Moldovei de catre goti. Migrarea carpilor devine astfel o certitudine. Se stie si locul unde au fost colonizati carpii în imperiu, si anume în regiunea orasului actual Pecs, din Ungaria. Totusi, nu putem fi atât de categorici încât sa sustinem disparitia completa a carpilor de la nordul Dunarii: exista informatii despre carpi care continua sa atace imperiul, iar urme ale acestora s-au descoperit în Dacia abandonata de romani.

    Din toate aceste elemente, putem trage concluziile referitoare la stramosii albanezilor.

    Albanezii s-au format prin amestecul dintre daci migrati de la nordul Dunarii cu populatia neromanizata, daco-traco-ilira, din centrul Balcanilor, limba daca fiind cea care s-a impus.

    Migratia carpilor colonizati în regiunea Pecs, la care s-au alaturat probabil si daci din nord-vestul Daciei (atestati arheologic în numar mare în secolele III-IV), catre centrul Balcanilor, a avut loc cu ocazia invaziei devastatoare a hunilor (sfârsitul secolului IV). Este cunoscut faptul ca invazia hunilor a provocat dislocari de populatii, exemplul cel mai bun fiind acela al gotilor care au parasit Moldova si estul Munteniei, mutându-se în Imperiu. Chiar Attila, la mijlocul secolului V când centrul Imperiului hun este asezat între Dunare si Tisa, cere sa îi fie înapoiati supusii care si-au parasit asezarile pentru a se stabili în Imperiu Bizantin

    Astfel, înaintea sosirii slavilor, proto-albanezii locuiesc regiunea Nis, Skopje, Stip, de unde mai târziu (secolele IX-X) se vor muta spre sud-vest, ocupând teritoriul Albaniei actuale. Putem accepta totusi si o extensiune mai spre vest a leaganului albanezilor, cuprinzând o parte din Muntii Dinarici, dar mai greu de precizat.

    Voi încheia cu un ultim fapt de natura lingvistica, referitor la denumirea Muntiilor Carpati. Acest toponim, în legatura evidenta si cu numele carpilor, nu are nici un înteles în limba româna (lucru valabil pentru întreaga toponimie pastrata din vremea dacilor). Dar exista totusi o limba care poate explica acest nume: în albaneza, cuvântul ‘carpë’ înseamna ‘stânca’, deci Carpatii nu sunt altceva decât ‘Stâncosii’.

    Răspunde
        1. Zalmoxe

          Interesant…:)

          Din cate stiu, „copil” in albaneza inseamna „copil nelegitim”.
          Iar „viezure” inseamna „talhar”.

          Dupa sute, poate mii de ani de evolutie sensurile primare ale cuvintelor au suferit alterari in cele doua limbi…

          Răspunde
    1. Tracomanul

      Ce tot aveti tataie cu teoria asta a migratiei ? Sa inteleg tracii astia bata-i vina , erau asa ca niste pasari calatoare , care ba migrau dinspre nord-est catre sud vest , ba …ghita-bercea ? Adicatelea se plimbau ca pelicanguru cu pestele-n cioc si puii in marsupiu pana-si plantau ouale ba la est ba la vest , ba la nord , ba la sud ? In foarte multe documente , ilirii erau inruditi in mod direct cu tracii , asa spun si grecii cand afirma ca la nord de muntii Haemus adica Balcani , traiau tracii , ori pesemne nu stiau ca albanezii sunt indieni din neamul mongolilor din china ? Conform teoriei migratiei nu m-as mira sa aud ca in plimbarile lor pe mapamond acestia au fugit ba in japolonia , ba in congo , poposind in final pe langa greci , stricand hrisoavele cronicarilor din antichitate ca deh … Cazurile gramaticale din limba Romaneasca si din limba albaneza nu exista in limba latina , cei care pricep o boaba istorie si ceva gramatici se prind ce vreau sa spun … Mai lasati breee teoria asta a migratie ca-i cusuta cu ata …alba-neagra …

      Răspunde
  12. Alin

    Despre teoria originii ilire a albanezilor se vorbeste mai mult pentru ca acesta este si punctul de vedere al majoritatii istoricilor albanezi.Exista o a doua teorie,dupa mine foarte interesanta si credibila,conform careia vechii iliri au fost in majoritate romanizati ,descendentii lor fiind dalmatii.Ultimul vorbitor de limba dalmata a decedat pe la 1890,dalmatii fiind asimilati de slavi,in principal de croati ,sloveni si sarbi.Albanezii contemporani sunt urmasii dacilor si tracilor refugiati in munti si neromanizati.Argumente sunt multiple ,atat de ordin lingvistic,toponimic,cat si istoric .Practic,conform acestor teorii romanii si albanezii au stramosi comuni,iar limba albanezilor este supravietuitoare a vechii limbi vorbite de daci si traci in general.Istoricii unguri ,bulgari ,sarbi si macedoneni nu s-au pus de acord asupra originii romanilor si albanezilor,fiecare scoala pretinzand ca popoarele noastre ar proveni fie de la nord de Dunare,fie de la sud,fie chiar din…Caucaz,in cazul albanezilor.Evident asa ceva nu are nici o legatura cu adevarul istoric,fiind doar politica si nimic mai mult.Fapt este ca noi ,grecii si albanezii suntem de aici,din Balcani,nu migratori venetici plecati dupa jaf ca slavii ,ungurii sau turcii.Poate voi dezvolta subiectul cu o alta ocazie.

    Răspunde
    1. albaniaperomaneste Autor post

      Ai dreptate. Multe teorii au iesit la iveala despre origina albaneziilor, in mod special dupa venirea lui Milosevici la putere. Mai jos este un articol in limba engeleza (pe care promit sa-l traduc cat de curand posibil) care vorbeste despre propaganda sarba importiva originii albaneziilor. Articolul este scris de Dr. Aleksander STIPCEVIC. Probabil, traducerea acestui articol in limba romana o sa apara pe celalat blog al meu: kosovoperomaneste.wordpress.com

      THE QUESTION OF ILLYRIAN-ALBANIAN CONTINUITY AND ITS POLITICAL TOPICALITY TODAY

      The question of the ethnic and cultural continuity between the early Illyrians and the mediaeval Albanians, besides being one of the most attractive issues of Balkan history, has also acquired a political dimension in recent decades. This is not the first time such a thing has happened in history.

      It was the Croats who before anyone else put forward the claim of being descended from the glorious Illyrian people, to the point of identifying themselves with them and giving themselves the name of Illyrians. For centuries, the Croatian language was simply called Illyrian. It is thought that Vinko Pribojevic (Vincentius Priboevius) in the 16th century was the first to include the history of the Illyrians in what might be called a political program. Pribojevic idea; countering the ideology and threat of pan-Germanism, hi used the splendid history of the Illyrians in order to demonstrate a cultural and especially historical superiority to the GERMANS, Italians, and Hungarians. According to Pribojevic, both Queen Teuta and King Agron were Slavs, as were Alexander the Great, Diocletian, and even Aristotle and St. Jerom. (1)

      After him, Mauro Orbini, another Croat historian, relaunched the pan-Slavic idea in his well-known book, „Il Regno degli Slavi, hoggi corrottamente detti Schiavoni,” published in Pesaro in 1601. The book met with great success and exerted a major influence on historians and politicians of subsequent centuries. Now nobody doubted that the Slavs, especially those of the western portion of the Balkan peninsula, were the direct descendants of the Illyrians. Illyrian was the tongue spoken on the east coast of the Adriatic, and the land inhabited by the southern Slavs, especially the Croats, was Illyria. The Croats adopted the name Illyrian for themselves, though more when abroad and in foreign-language publications than within Croatia itself. (2)

      In the first half of the 19th century, the title Illyrian acquired a clear political function among the Croats. The leaders of the Croatian national movement called themselves „Illyrians” (Ilirci). Moreover, the theory of the Illyrian origin of the Croats was at this time embodied in academic form by Ljudevit Gaj, the greatest ideologue of the national movement. It was hi who published a book entitled „Who Were the Old Illyrians?”(3) This treated the question from a historical angle, but which political aims. Gay knew full well that any theory of a direct descent of today’s Croats from the old Illyrians was somehow an exaggeration. However, he believed that the name Illyrian would be the cement binding together the South Slavs in a new cultural and economic entity and a powerful political alliance that could confront the age-old enemies of the South Slav peoples.

      The Illyrian ideology of the Croatian national movement was leavened with same doubtful ideas. It was not by chance that, after initial enthusiasm, critics of the idea grasped its weak points and easly refuted Gaj’s basic thesis of the South Slavs.

      The political and police authorities of Vienna and Budapest rightly saw the notion of the Illyrian origin of all the South Slavs as a dangerous idea, because it could become an acceptable basis to devise a political program for all the south Slavs. It is therefore no wonder that in 1843 the authorities banned the use of the name Illyrian to designate the Croat national movement.

      As time passed, the idea of a direct link between the Illyrians and the Croats was graduallyabandoned. It was the writer and philologist Bogoslav Sulek who delivered the final blow to the theory of the Illyrian origin of the South Slavs. In 1844, he published a treatise on the idea that the South Slavs could not be considered the direct descendants of the ancient Illyrians, but that the Slavs living in the western part of the Balkan peninsula were the result of a long and complicated ethnogenetic process involving the Illyrians but also the Romans, Celts, Goths, and, finally, the Slavs.

      It was in the second half of the 19th century and especially in the 20th century that the Illyrian problem acquired a political meaning for another Balkan people, the Albanians.

      The problem of the direct descent of the Albanians from the ancient Illyrians was originally purely academic. Researchers attempted to solve this problem on the basis of data that were not always certain or complete, relying mainly on historical and especially linguistic evidence.

      The question has for years been obscured by political arguments that have frequently prevailed over academic ones. Of course, this is not the first such case in history. On the contrary, it is enough to recall the way in which Italian archaeologists at the time of fascism attempted to justify Mussolini’s conquests in the Mediterranean basin, how the Greeks today exploit data for the sake of their plans to annex Northern Epirus, and how the Serbs claim that any place where Serbian monuments or graves are found must belong to the Serbian state.

      There is no need to recall other similar cases, for those we have mentioned suffice to show how archaeologists have placed their skills at the behest of national politics and ideology. Serbian archaeology and historiography have subjected the Albanians in general to such treatment, especially in Kosova.

      After World War II, but especially after the serious events in Kosova in 1981, Serbian archaeologists set to work to refute the theory of the Illyrian ethnic of Albanians.

      They are indeed not the first to cast doubt over the historical continuity between the Illyrians and the Albanians. Some specialists, especially Germans, including C. Pauli, H. Hirt, G. Mayer, and F. Cordignano , raised the question of the origin of the Albanian language and the Albanians in general. On the basis of what they considered to be scientific data they drew conclusions that disagreed with the theory that the Albanians are an indigenous population. Even though we do not today agree with their conclusions, we must emphasise that their arguments had no political or still less anti-Albanian overtones, and that they must be taken into consideration with proper seriousness when the problem of the ethnogenesis of the Albanians is discussed.

      The politicisation of the problem that was later to become the hallmark of Serbian archaeology and historiography began with the Croat linguist Henrik Baric, who had close ties with Serbian academic and political circles. (6) Baric was a very capable linguist, but the motives impelling him to formulate his Thraco-Moesian theory of the origin of the Albanians remain dubious. His theory rests on linguistic data. The fact that the same linguistic material can be used in support of such diverse theories may alarm any student approaching this problem. Without denying linguists their right to formulate their conclusions on the basis of linguistic material, we must say that there also exist today a large quantity of archaeological, anthropological, ethnological, and ethnomusicological data. The large amount of research in recent decades has thus made it much easier today to tackle the problem of the ethnic origins of the Albanians than 50 or 100 years ago. The result achieved by workers in different disciplines in recent decades have reduced the importance of the work that relied on now obsolete linguistc evidence, and have made the autochthony of the Albanians, i.e. increasingly indisputable.

      This conflict between new scientific result and the defenders of now obsolete theories is a phenomenon that can be explained by the increasing politicisation of the issue of Albanian ethnogenesis. In fact, the theory of Albanian autochthony has never been disputed with such determination and savagery as today, precisely when so much scientific proof has been produced in its support. Nevertheless, the number of researchers still today refusing to take into consideration the many arguments supplied by different academic disciplines has shrunk, or, more accurately, absolutely the only researchers who deny the theory of Albanian autochthony are Serbian. (7) Serbian archaeologists and historians began long ago to dispute the autochthony theory, but this opposition increased especially after the great Albanian revolt in Kosova in 1981. It was therefore a consequence of a political event rather than of new scientific data.

      The Serbian archaeologist Milutin Garasanin represents a special case. In 1955, he wrote an article in the Prishtina periodical „Përparimi”, in which he asserted that the Albanians are the direct descendants of the Illyrians. (8) In the years that followed, Garasanin increasingly fell into line with other Serbian researchers who denied any such descent. This shift became still more evident in connection with the problem of the ethnic allegiance of the Dardanians, who inhabited the Kosova region. This problem became one of the most disputed in archaeology and history, assuming apolitical character after 1981. The Serbs vigorously attacked the idea that the Dardanians were ethnically Illyrian. Not because they were led to this conclusion by scientific evidence, but purely because Kosova was „the cradle of Serbian history” and „holy soil” for the Serbs, and as such could not have been inhabited by a people that were of Illyrian stock and hence claimed by their descendants, the Albanians.

      In the past, Serbian researchers had not always been of one mind in allocating the Kosova region to the ancient Daco-Moesians. Milutin Garasanin himself, in his survey of prehistoric Serbia in 1973, openly admits that on the basis of their place names and personal names the Dardanians can be considered Illyrians, and that a Thracian and perhaps Dacian element is evident only in the eastern parts of their territories. (9)

      However, when the Serbian Academy of Arts and sciences in 1986 organized a series of conferences on the ties between the Illyrians and the Albanians, this same Garasanin announced that the Dardanians cannot be considered Illyrians because they were ethnically more closely connected with the Daco-Moesian substratum. (10)

      It is easy to explain this change in Garasanin’s stand. We are now in a period of history in which relations between the Albanians and Serbs of Kosova, and not only within this region, have dramatically deteriorated and no Serbian researcher can freely express his opinion over the Illyrian-Albanian question without exposing himself to the danger of changes of high treason.

      It would be impossible to trace here the progress of the press, television, and radio campaign waged by Serbian researchers against the idea of Albanian autochthony. It is enough to recall an entertaining incident in this campaign which took place in Zagreb in 1982. Two years previously, in 1980, the first volume of the Encyclopaedia of Yugoslavia (Secon Edition) had been published, in which there were two entries, one entitled „Albanci” (Albanians), and the other „Albansko-Jugoslavenski odnosi” (Albanian-Yugoslavian relations). On pages 75-79, the Albanian historian from Kosova, Ali Hadri, had written the part of the entry under „Albanci” that dealt with „the origin and development of the Albanian people,” in which he stated that the Albanians are the descendants of the Illyrians. The linguist Idriz Ajeti said the same, considering the Albanian language a successor to the Illyrian tongue.

      When this volume had come off the press, the Albanian revolt in Kosova had broken aut, and when the Serbian edition of this same book was under preparation, the Serbian representatives on the Encyclopaedia’s central editorial board rejected the text that had already been published in the Croat edition (which they themselves had approved), and insisted that the two entries should be reformulated according to the ideas of Serbian historians. A long and bitter debate then took place within the editorial board, and was soon reflected in the Zagreb and Belgrade newspapers.(11) Ten contributions from historians and archaeologist were commissioned in order to prepare new versions of these entries.

      At that time, the Serbian members of the editorial board could not impose their ideas on others. This meant that the new version that was printed in subsequent editions of the Encyclopaedia of Yugoslavia included textual changes in the sections dealing all mention of the continuity between the Illyrians and Albanians.(12)

      Although unable to change what had already been published in the Croat edition, the publisher of the Encyclopaedia of Yugoslavia printed the new versions of the two entries and sent them to subscribers, requesting them to insert them in the appropriate place.

      The debate within the Encyclopaedia’s editorial board was also echoed in political circles. At the ninth Congress of the Serbian Communist Party held in Belgrade on 27-29 May 1982, a bitter argument broke out over the ethnic origins of the Albanians. The congress of a political party was of course not the proper place to discuss an academic problem of this kind, but the question had apparently assumed a political character and could not be confined to academic circles.

      It was nothing les than the incident involving the two entries in the Encyclopaedia of Yugoslavia that became the spark setting off this unexpected debate at the Serbian Communist Party: Congress. The Albanian linguist Idriz Ajeti referred to this scandalous incident in his speech in order to show that many Serbian researchers and journalists were politicising the issue to the extent that only a political forum could settle it, by political means.

      Disgusted by the assaults of the newspapers, Professor Ajeti movingly defended at this congress the theory of the linguistic ties between the Illyrian and Albanian languages, and also the ethnic continuity between the Illyrians and the Albanians (13).

      His speech met with an immediate response in the congress hall.

      Pretending not to understand why a purely academic problem should become a discussion topic at a political congress, the Serbian historian Jovan Deretic asked in pathetic tones what point there was in politicising the question of the Albanians’ ethnic origin.

      Why should the Albanians be the descendants of the Illyrians and not of the Thracians ? There was no point in dragging this question out of its academic context – on condition that the Thracian theory was accepted. The Illyrian theory could not be correct, simply because it was an expression of Albanian imperialism, nationalism, etc. (14) According to Deretic, the Illyrian theory had „a slight whiff of racism” that reminded him of the theory of a pure Aryan race, „and we know very well who inspired that theory.” (15) Immediately after Deretic, Petar Zivadinovic took the floor. Zivadinovic was elected a member of the Central Committee of the Serbian Communist Party at this congress. For him, science had still not solved the problem of the ethnic origins of the Albanians, but, although he had never dealt with such academic questions, he knew very well that the Albanians could not be descended from the Illyrians.

      The historian Sima Cirkovic also though that the Illyrian theory „stank of racism.” (16)

      The newspapers at this time were full of articles about the speeches at the conference. „Politika,” a Belgrade newspaper with little tolerance for the Albanians, published an article under the headline, „No Campaign, But Creative Criticism.”

      This newspaper apparently did not stop to consider that this stream of articles written by people who did more to compromise these authors than the Illyrian theory of the ethnic origin of the Albanians.

      The book „The Albanians and Their Territories,” published by the Albanian Academy of Sciences in Tirana in 1982, and in an English edition in 1985, caused considerable commotion. Albanian authors from Kosova were attacked especially harshly because their work demonstrated the autochthony of the Albanians in the province of Kosova. (17)

      These authors attempted in vain to explain that all the articles included in this volume had been previously published in Yugoslavia and were therefore common knowledge long before the book appeared. (18) The attacks persisted because this book discussed what was the most delicate political problem in Kosova.

      The campaign against the Illyrian theory intensified alongside the progressive deterioration of the political situation in Kosova. Serbia’s best-known historians appeared on the scene, including the linguist Pavle Ivic, who proceeded to ruin a large part of his own scientific work in order to prove that Serbian and Croatian are a single language. He had never tackled the problems of the Illyrians or Albanians, but it nevertheless emerged that the Albanians could only be of Thracian, not Illyrian origin.

      In an interview for the Belgrade weekly NIN, Professor Ivic listed the linguists who have considered the Albanian language a descendant of Thracian and then recalled the well-known but now obsolete argument that the Albanians could not have lived on the Adriatic and Ionian coast, because they possessed word for fish.

      According to Professor Ivic, the problem of the Illyrian origin of the Albanians is complicated, but there is nevertheless no question of any doubt that the Albanians are not descendants of the Illyrians and are therefore not indigenous to the province of Kosova. This is precisely what the journalist interviewing him and the magazine’s readers wanted to hear. (19)

      A controversy then sprang up in the pages of this magazine between Professor Ivic, Mehmet Hyseni, and Shkelzen Maliqi. (20)

      On one hand, all this controversy and debate encouraged the Albanians to study more deeply the problem of their ethnic origin from the archaeological and ethnographic point of view, while it drove Serbian researchers to the point of denying the results of their own work. In 1982, when this problem had become an inflammatory one in what was then Yugoslavia, the Academy of Sciences in Albania organised a national conference on the formation of the Albanian people, their language, and culture. At this conference, which was attended by many foreign historians, many specialists tried to present all the evidence that their different academic disciplines could offer to solve the problem of Illyrian-Albanian continuity. (21)

      As in reply to this conference, the Serbs had the idea of organising in Belgrade, under the auspices of the Serbian Academy of Arts and Sciences, a series of conferences that were to tackle problems also dealt with in Tirana. The conferences, that were attended solely by Serbian historians, took place in May and June 1986. Their papers were later published in a book, in Serbian and French editions. (22)

      A careful reading of the contributions of Ms. F. Papazoglu and Professor M. Garasanin reveals at least a kind of uncertainty in their arguments. These writers sometimes even imply that they do not favour an unconditional rejection of the Illyrian theory of the Albanians’ ethnic origin.

      Of course, writers of propaganda have paid no attention to the academic evidence, and have not grasped these authors’ doubts, but only the evidence that suit their anti-Albanian campaign. Aware of the simplification which the complicated problem of the Albanians’ ethnic origins had undergone, professor Garasanin was careful to point out that the Albanians are undoubtedly a palaeo-Balkan people and that the Illyrian element played a part, albeit a minor one, in their formation.

      Garasanin asserted that there can be no question of a direct continuity between the Illyrians and the Albanians, because the Illyrians disappeared from history during the five centuries of Roman occupation. The Albanians are therefore a people who were formed in the middle ages from small remnants of peoples, including the Illyrians, who inhabited the western Balkans in classical and mediaeval times.

      There is no need to continue. However, we would like to end by emphasising that the misrepresentations of the Serbian academic community in connection with the ethnic origin of the Albanians are part of a long and painful story of abuses of this kind, which have been nothing but political propaganda paving the way for military repression. This is the meaning of the way for military repression. This is the meaning of the campaign by Serbian historians and journalists against the autochthony of the Albanians in the lands they inhabit.

      Răspunde
  13. albaniaperomaneste Autor post

    Nelu, ai dreptate. Despre teoria ca albanezii sunt urmasii ilirilor o sa aduc in curand un articol srcis de un istoric croat, membru al Academiei Iugoslave, care explica cum Partidul Comunist din Serbia, a hotarat, in 1981sa inceapa propaganda impotriva originii albanezilor. Acest articol nu o sa-l aduc pentru a explica pozitia sarba despre aceasta problema, ci pentru a sprijini punctul de vedere ca albanezii sunt urmasii ilirilor.

    Gelu, cand am discutat cu un macedonian despre populatia albaneza, a zambit si m-a comparat cu un grec 🙂 Mi-a zis ca si grecii zic la fel: 95% din populatia lor sunt greci puri. Pentru a raspunde mai clar la intrebarea ta, am verificat online si am gasit ca dupa datele ONU in Albania traiesc in jur de 60 000 tigani, care inseamna in jur de 2-3% din populatia Albaniei. Sarbii si muntenegrinii sunt organizat intr-o asociatie si ei pretind ca sunt in jur de 10 000 oameni. Mai multe poti vedea pe site-ul lor oficial: http://www.moraca-rozafa.org/ . Deci 0.3% din populatia Albaniei. Cea mai mare minoritate dupa tigani sunt greci, care in 1989 contau la 3% din populatia Albaniei. Avand in vedere schimbariile demografice dupa anii ’90, o mare parte al acestei minoritati a emigrat in Grecia. Guvernul grec respecta aceste date, insa sunt mai multe organizatii grecesti care pretind ca 12% din populatia Albaniei sunt de origina greaca. Despre aromani, din pacate nu exista date exacte. Candva, la mijlocul anilor 90, o asociatie a aromaniilor din Albania declara ca in Albania traiesc 100 000 de aromani. Dupa cum zici, aromani intr-adevar au fost asimilati si in prezent in Albania exista foarte putine familii pur aromane, lucru care face si mai greu estimarea reala a numarului acestora in Albania.
    Gelu, nu este greu de inteles ca Albania, este o tara cu foarte multe probleme economice si politice. Exista o drama adevarata a emigrarii. Aproape un milion de albanezi au emigrat in ultimii ani in Grecia, Italia si SUA. Deci, eu cred ca aceasta prezentare este departe de povestea despre o tara perfecta.

    Răspunde
  14. gelu

    Cu tot respectul,dar 95% albanezi in Albania e mai mult o dorinta,decat o realitate.5%,daca nu mai mult,sunt tigani(rromi).Pe langa astia mai sunt greci,aromani(partial asimilati de greci,partial de albanezi),ceva macedoneni.:Muntenegrinii au plecat in Muntenegru.. Nu mai stiu soarta satelor de gorani slavi,la granita muntoasa cu Kosovo.E clar ca albanezii sunt la fel de nationalisti ca si sarbii.O rasa veche,dar un popor tanar,educat patriotic.Trebuie sa para totul asa perfect?..Albania are si probleme,ar fi mai sincer sa le amintiti si pe astea.Pentru ca cine vrea sa le afle,le afla si asa..Pe de alta parte,Kosovo,din cauza nesigurantei si a economiei inca fragile a fost parasit si de multi ne-albanezi(tigani,sarbi,Xoraxano,”egipteni”muntenegrini,gorani,croati,etc),asa ajundu-se la o majoritate albaneza de peste 90%-de la 80%in anii 80..)

    Răspunde
  15. nelu

    Ar trebui poate sa amintiti si teoria daca (Karpa)a originii albanezilor,care este acceptata de multi istorici in strainatatea nealbaneza.In Albania si Kosova e aproape unanim acceptata(deh,protocronism,cum a fost si la noi) teoria ilira.Anyway,asa sau asa suntem rude.Kosova imi place mai mult decat Kossovo, si reflecta realitatea,chiar daca este forma albanizata a ultimului(pot,datorita majoritatii albaneze acolo,sa schimbe acest nume intr-un viitor,eventual in Dardania,ar fi frumos si ar onora putin „vechiul sange” al Balcanilor(care,dupa mine,ar trebui numit Trakiliria sau Ilirtrakia;Balkan e turcesc,popor asiatic si nebastinas ca noi sau albanezii).Dupa cum si Romaniei i-as pune un nume mai adevarat:Dacia sau Dacoromania.Regret ca multi romani(totusi,tot mai putini) sunt prizonierii legendei,chiar mitului prieteniei romano-sarbe.N-a existat niciodata asa ceva,in orice caz nu in ambele sensuri.Sarbii au profitat mereu de bunatatea si pacificitatea romanilor,lucru pe care il vedem si azi in Tribalia(Timoc).In reactia fata de acest popor sarb am avea de invatat si de la albanezi.Care albanezi,dupa cum stau lucrurile azi,par a fi un popor de invingatori.Noi tot pierdem teritorii si ne sunt asimilati fratii de catre slavii din jur.Voi v-ati recuperat teritoriile pe care le populati majoritar.E o performanta care trebuie apreciata.

    Răspunde
    1. alex

      cu tot respectul nelu si ceilalti nu trebuie sa ignorati faptul ca in albania exista o minoritate de cam 2-3% de tiganii DAR in romania exista acelasi minoritate dar cu cam 40% ce nu inseamna ca Romania nu are mai multe probleme decat Albania.
      Din punct de vedere economic fapturile spun ca in Romania 2 000 000 copii traiesc cu 1 dollar pe zi, cea ce este foarte grav.Aceste nu au nici o legatura cu istoria si nu putem sa luam asta ca baza pentru istoria Romaniei.
      Si nu vorbesc dejaba ca traisesc in Romania de trei ani de zile si ma intalnesc cu aceasta realitate in fiecare zi!
      salutari din Albania!

      Răspunde
      1. Simona Ciani

        Tiganii sunt cam un milion, din care jumatate sunt romanizati si corciti, cum ar fi lautarii si cei care nu poarta portul traditional si nu vorbesc limba.
        In toata lumea se intampla asa cu o populatie minoritara (indienii nord-americani, toti asiaticii care traiesc in Rusia si nu mai vorbesc limba materna si se casatoresc cu rusi ,etc) Nu stiu daca in Albania se bucura de drepturi si sunt recunoscute alte minoritati. In Gecia toata suflarea e elena si punct .Este arhicunoscut ca in Albania, Corsica sau Tara Bascilor tiganii nu prea exista si nu isi fac de cap ca in Romania pentru ca populatia majoritara e intransigenta cu ei.Asa e si in Muntii Apuseni, toate casele sunt descuiate. I-am intrebat daca nu le e frica de hoti?…
        Mi-au respuns mirati : -Hoti?….nu sunt.
        -Cum asa, intreb?
        Pai se stie ca a doua oara nu mai apuca!
        Si la noi , populatia care a pastrat mai mult caracterul dacic se pare ca e la munte, Apuseni, Maramures, Fagaras…

        Răspunde
        1. albaniaperomaneste Autor post

          Buna Simona,

          In Albania e cam aceasi situatie ca in muntii Apuseni. Tiganii au fost tinuti sub papuc, desi pe vremea comunismului erau tratati foarte bine. Nu prea am auzit de scandaluri cu tigani in Albania …
          In Albania sunt recunoscute oficial mai multe minoritati incepand cu grecii, macedonienii, bulgarii (nu se stie care sunt macedonieni si care sunt bulgari, ca toti se declara in functie de interese). Exista si o minoritate sarba, muntenegreana si una bosniaca. Aromanii sunt recunoscuti ca o minoritate culturala, dar sunt foarte putin sprijiniti (daca nu chiar deloc) de catre guvernul Albaniei.
          Stiu de situatia in Grecia. Culmea este ca ei nu recunosc minoritatea albaneza, care locuieste acolo de sute de ani, dar vor ca albanezii sa numeasca greci si cei care au nume ortodoxe sau care se declara greci in functie de interesele economice…

          Răspunde
    2. ILIE

      Teoria Dacilor Liberi e o tâmpenie a unui Bulgar care vrea sa dea explicatii legate de popoarele non-slave Balcanice. Dacă albanezii ar fi fost Daci atunci am fi fost aceeasi iar limbile ar fi trebuit să semene mai mult, dar avem de aface cu 2 cazuri distincte. În plus in Balcani mai există grupuri de Vlahi(aromâni), oare tot daci sunt?-NU FITI STUPIZI.

      Răspunde
      1. Tracomanul

        Stupid esti matale breee …Intai si intai , grecii spun ca la nord de muntii Haemus , sau Balcani , traiau tracii , nu alta natie , nu rusi nu chinezi …Ce inseamna pentru matale la nord ? In al doilea rand , vlasii , vlahii , valahii , volohii , olahii sau olohii sunt doar variatiuni pe aceeasi tema , avand ca origine etnonimul de valah ! Cum ar putea un etnic valah , in grecia , bulgaria sau serbia sa se declare ROMAN fara sa fie mazilit ? Am cautat toate etniile enumerate si dupa un studiu atent am gasit diferente atat de mici intre ele incat sunt nesemnificative … Poate pentru un antiroman ca matale ele sa fie considerate diferite …Cauta remenii din grecia , care nu au fost niciodata romani in sensul consacrat , de aia se si autodenumesc remeni …Ia vezi ce greceste vorbesc non vlahii astia …

        Iti pot da zeci de astfel de dovezi …Cine este stupidul acuma breee ???

        Răspunde
      2. Demeter Silvia

        ..nu ignorați faptul că înrudirea limbilor, demonstrează că suntem frați , pentru că limba maternă este aceea care dă etnia unui nou născut ! La evrei, este mai relevantă această condiție, pentru că recunoașterea unei persoane ca aparținând neamului evreieiesc este ca mama să fie evreică, indiferent de naționalitatea tatălui, chiar dacă sunt destul de rarissime astfel de alianțe civile …

        Răspunde

Lasă un răspuns către nelu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.