Aici se poate posta videoclipuri, articole aparute in presa si alte publicatii mediatice legate de Albania. Va rog, pentru a evita poluarea celorlalte pagini, postati aici!
Discover Albania
Albania
Tirana
Vlora
Saranda
Gjirokastra
Korca
Slide Show
Slide show cu poze din Albania
Ancient History
Skenderbeu
Mother Theresa
Ceausescu nostru – Enver Hoxha
Cat de frumoasa e marea Ioniana la Saranda…
Va rog postati orice videoclip, articol aparut la presa sau orice alta forma de publicatie mediatica la pagina Media Despre Albania. Aceasta propunere are ca scop ulitilizarea cat mai eficienta a spatiului la dispozitie pentru fiecare pagina. Aici puteti posta comentarii si opinii personale. Va multumesc pentru intelegere si va doresc o zi buna in continuare!
Batalia pentru Berat
Cetatea
Este unul dintre cele mai importante monumente istorice din Albania. Cetatea a fost construita sub forma de triunghi, pe o inaltime de 187 m, pe malul drept al raului Osum, dominandu-i valea. Prin proiectare si pozitie, cetatea a asigurat o aparare excelenta. Perimetrul zidurilor este de 1400 m, latura estica fiind de 620 m, iar celelalte doua sunt egale, de respectiv 410 m. Cetatea a avut 24 de turnuri de aparare. Etapele construirii sale au fost diferite, primele elemente datand din sec. 4 i. Hr., iar ultimele din perioada lui Ali pasa Tepelena (1813-1821). In interiorul cetatii, cu o suprafata de 9.6 ha, se afla cateva biserici, unele in ruina, Saraiele (palate, asezaminte, n.a.) turcesti, ruinele a doua geamii, rezervoarele de apa (sarangea, tc.), piata Sallabanda, meidanul (piata mare) etc. In interiorul cetatii se afla o retea intreaga de strazi si ulite, case de locuit, gradini si livezi, toate acestea alcatuind cartierul Cetate. Intregul ansamblu are patru porti, cea mai interesanta prin prisma elementelor care o decoreaza este cea de sud-est. Dupa ce ai depasit-o, ajungi la o curte fortificata, dupa care urmeaza o a doua poarta, decorata cu o monograma din caramizi rosii, datand din epoca bizantina. Este asa-numita „Poarta a lui Mihal Comnenul”.
Asedii celebre
De-a lungul istoriei, cetatea Berat a cunoscut numeroase asedii, care i-au obligat pe stapanitorii locali si pe comandantii militari sa ia masuri pentru refacerea ei conform tehnicilor vremii. Dupa Titus Livius, in timpul razboiului romano-mace¬do¬nean din anul 200 i.Hr., armata romana a inconjurat Antipatrea: „Consulul roman Sulpicius l-a trimis impotriva cetatii pe legatul sau Lucius Apustius, care i-a ucis pe toti locuitorii de peste 16 ani, a lasat trupele sa prade orasul, a stricat zidurile si a pus foc cetatii”. Un alt asediu celebru al Beratului, din evul mediu de aceasta data, si-a lasat urmele asupra cetatii. Este vorba de asediul din 1280, la care Carol de Anjou, regele Neapolului, a adus cu sine circa 8000 de soldati, pedestrasi, arcasi etc. Ei au folosit in timpul asediului catapulte si alte masini de razboi, ba chiar si „focul grecesc”, o inventie prin care Constantinopolul a reusit sa se apere de arabi. In ciuda faptului ca au aruncat in lupta trupe numeroase si o tehnica de razboi moderna, anjuinii nu au reusit dupa sase luni de asediu sa cucereasca decat zona exterioara a cetatii. Fortificatiile puternice si garnizoana bizantina, la care s-a adaugat si populatia locala, au reusit sa tina in loc, pret de zece luni, puternica armata a lui Carol. Capturarea in cursul unei lupte a comandantului anjuin Hugo de Suli a pus capat unei batalii pe care cronicile vremii au considerat-o o minune a tacticii militare bizantine.
Un alt asediu celebru a fost acela din 1356, dus de urmasul tarului Stefan Dushan, Urosh, impotriva cetatii Berat. Un document de epoca (provenit din manastirea Sf. Gheorghe) descrie astfel batalia: „Cand sarbii au cucerit Beratul, au jefuit si au spanzurat in toata zona exterioara a cetatii, dar citadela nu au luat-o”. Un alt asediu infruntat cu succes de cetate a fost acela din 1438. In cursul rascoalei din 1433-1435, Teodor Muzaka cel Tanar a recucerit cetatea Berat de la turci si a refacut principatul stramosilor sai. Trei ani mai tarziu insa, turcii asediaza din nou cetatea, folosind pentru prima oara artileria. Iar daca nu a reusit sa o cucereasca, comandantul turc Turhan Pasa a pradat si ucis in zona Myzeqe, unde se spune ca a ridicat o piramida de capete taiate.
La 26 martie 1451, intre Skanderbeg si regele Neapolului, Alfons V, a fost semnat Tratatul de la Gaeta, prin care regele se obliga sa acorde sprijin material si financiar albanezilor pentru continuarea confruntarilor cu Imperiul otoman. Prin acelasi tratat, Alfons lua asupra sa chiar si eliberarea tuturor teritoriilor albaneze supuse de turci. O parte dintre teritoriile eliberate aveau sa fie administrate de statul italian al Neapolului, iar o alta de stapanitorii locali. Prima localitate care, conform planului comun, avea sa fie eliberata era Beratul, important atat pentru pozitia sa strategica si economica, dar si cel mai important bastion turcesc pe teritoriul albanez.
Batalia pentru Berat
Berat era centrul principatului lui Teodor Muzaka, aliat al lui Skanderbeg si membru al Ligii de la Lezha. Desi a reusit sa elibereze principatul in 1443, in 1450 Muzaka a facut apel la Skanderbeg pentru sprijin in fata pericolului otomane iminent. In aceasta situatie, Skanderbeg l-a trimis in ajutorul Beratului pe capitanul Pal Maneshi cu 800 de osteni. Turcii au reusit totusi sa cucereasca cetatea prin viclesug, Pal Maneshi a fost luat prizonier, iar Teodor Muzaka, batran si bolnav, a fost ridicat din pat si spanzurat. Prin recucerirea principatului, turcii au reusit sa opreasca valul miscarilor de eliberare in directia sud. Dar situatia nu putea ramane asa. Alianta napolitano-albaneza a reusit sa expedieze in zona Berat o armata albaneza de 15.000 de oameni, formata din 8.000 cavaleristi si 7.000 pedestrasi. In fruntea ei se afla Skanderbeg. Alaturi de acestia se aflau si 500 de militari trimisi de regele Alfons V, in special artileristi (Cf. M. Barleti, Historia e Skenderbeut). Aliatii au inconjurat cetatea si au inceput un bombardament intens, care a distrus o parte din ziduri. Alarmata, garnizoana turca formata din 1.000 de militari a cerut un armistitiu de 30 de zile, promitand ca in urma acestuia va preda cetatea, dar aliatii au fost de acord numai cu doua saptamani. In timpul acesta, sultanul Mahomed II, care se afla la Fushe-Kosova, a trimis spre Berat o armata formata din 40.000 de calareti, in frunte cu Isa Bei Evreniozi, Hamza Bei si Sebali Pasa. Din tabara de la Fushe-Kosova, unitatile otomane de cavalerie au trecut prin Kaçanik, valea Vardarului, campia Korcei, Moscopole, Dobrenje, Qafa e Dardhes, Vodica si au ajuns la Berat. In dupa amiaza zilei de 26 iulie, circa 4.000 de osteni albanezi, aflati in refacere pe valea raului Osum, au fost luati pe nepregatite de cavaleria turca si macelariti. Interventia lui Skanderbeg si a lui Gjiergj Arianiti s-a dovedit tardiva, cronicile afirmand ca apele raului se inrosisera de sangele ostenilor surprinsi de turci si ucisi. Intreaga tabara aliata, cu tunuri, rezerve, arme si mijloace tehnice a cazut in mainile turcilor, care nici nu s-au asteptat la o victorie atat de rapida si de completa. Astfel, cetatea Berat a ramas pe mai departe in mainile osmanilor. Exista opinii conform carora acordarea termenului de doua saptamani garnizoanei turce in vederea predarii cetatii ar fi fost o grava eroare tactica, care i-ar fi demobilizat pe aliati si ar fi permis fortelor otomane sa contraatace.
Infrangerea de la Berat a fost cea mai sangeroasa infrangere din istoria celor 25 de ani de conflicte armate albanezo-turce. Lovitura cea mai dura a primit-o armata albaneza, care a pierdut circa 5.000 de oameni, considerati nucleul sau permanent. Urmarile acestei infrangeri au fost catastrofale: a fost rupta alianta cu regele Neapolului si au reinceput conflictele cu Venetia, la care s-a adaugat tradarea unei parti a feudalilor albanezi, ceea ce slabit rezistenta in fata ofensivei otomane. Si totusi, tocmai atunci cand curtile europene isi pierdusera increderea in steaua norocoasa a „Atletului lui Dumnezeu”, nu au trecut mai mult de sapte luni si geniul militar al lui Skanderbeg si-a spus din nou cuvantul. In batalia de la Oranik, fortele albaneze au infrant si masacrat o armata turca de 10.000 de oameni.
Un film care nu poate lasa nepasatori albanezii,un popor care a cunoscut formele cele mai inumane de stalinism
http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil
Albania este dispusă să primească şi alţi prizonieri de la Guantanamo, dar nu uiguri
Albania este dispusă să primească şi alţi prizonieri de la Guantanamo, dar nu uiguri, pentru a nu-şi strica relaţiile cu China, a declarat miercuri premierul Sali Berisha, relatează AFP.
“În timpul unei discuţii ,am răspuns pozitiv unei cereri a autorităţilor americane de a primi în Albania foşti prizonieri de la Guantanamo, dar nu uiguri”, a spus Berisha.
“Relaţiile dintre Albania lui China sunt de o mare importanţă şi nu putem accepta ca nivelul actual al relaţiilor să fie pus în pericol de primirea unor uiguri”, a declarat Berisha.
Albania a acceptat să ofere azil politic pentru cinci uiguri, foşti prizonieri de la Guantanamo, declaraţi nevinovaţi de un tribunal militar american.
Alin ti-am dat o replica la Kosovo je Srbija….
Replica nu exista acolo.La ce se referea ?
SOLUTII DE SUPRAVIETUIRE ETNICA – pentru aromanii din Balcani
Toata lumea stie foarte bine – inclusiv dragii nostri guvernanti – ca un popor, precum aromanii, nu poate supravietui ca atare, decit in doua conditii:
1) Sa traiasca intr-un stat propriu, ocrotit de niste granite sigure, recunoscute in plan international, si 2) Sa coexiste in alta tara, cu o autonomie culturala numai, recunoscind suveranitatea statului in care traieste.
Cea dintii conditie este exclusa pentru fratii nostri din Balcani, poporul macedo-roman/aromanii din Peninsula, desi ei se afla aici ca bastinasi, urmasi ai tracilor localnici romanizati incepind inca dinainte de Hristos, dupa cucerirea si apoi transformarea in provincie romana a Macedoniei isorice si a Epirului in anul 168 si respectiv 148 i.d. Hr. Aromanii ar fi avut acest drept, pe care si l-au si exercitat in cadrul Vlahiilor lor balcanice medievale din secolele X-XI (Vlahia mare, Vlahia Mica, Vlahia de Sus), ca si al cunoscutului Imperiu Romano-Bulgar din sec. XII-XIII (1186-1256). Istoria este Istorie insa, si ea trebuie recunoscuta, acceptata asa cum s-a produs: aceste formatiuni statale aromane la care am facut referire nu mai exista demult, iar aromanii nu pot decit sa primeasca verdictul istoriei asa cum este, fie si dur, foarte dur; ceea ce nu inseamna insa citusi de putin ca ei trebuie sa dispara din lume, ca etnie distincta in Peninsula Balcanica, de la Veria pina in Pind, Epir si in Macedonia!
Ramine perfect posibila pentru aromani insa cea de a doua situatie: sa coexiste in statele balcanice, avand autonomie culturala si recunoscind, cum este si firesc, suveranitatea si integritatea teritoriala a Greciei, Albaniei, Macedoniei-Scopie, Bulgariei etc. Ceea ce se inscrie absolut in Declaratia Drepturilor Omului – respectata sau ce ar trebui respectata pretutindeni in lume. Iar in cazul cind statele lumii, inclusiv cele balcanice ar respecta Declaratia, – ce anume este posibil a se face pentru aromani, pentru ca ei sa nu dispara de pe scena lumii, ca etnie distincta in regiune? Unde traiesc in chip de/cu statut de minoritate de stat, a statului roman, etnic vorbind, de care tin ca limba, datini si istorie.
Exista, reluind deci si amanuntind, urmatoarele posibilitati:
a) Sa aiba scoli si biserici romanesti, in limba romana – limba romanilor de pretutindeni in lume. Asa cum le-au si avut pina dupa ultimul razboi mondial (si incepind din 1864, cind se deschidea la Tirnova prima scoala romaneasca pentru aromani, in districtul Bitolia din Macedonia). Ar fi solutia cea mai usor de realizat, fiindca in acest caz nu s-ar mai pune problema manualelor scolare si a cadrelor didactice, a bibliotecilor necesare pentru invatamint, cultura, acestea putind fi asigurate de Romania, cum a facut-o si in trecut tara noastra.
Aceasta solutie insa, in mod absurd si paradoxal, nu pare a fi agreata de tarile balcanice, ca si de o parte dintre romanii insisi, la peste 50 de ani e la inchiderea fostelor scoli romanesti. Statele balcanice se tem de forta de iradiere a scolii romanesti, de cultura romaneasca in general, de nivel european; iar un procent de aromani, la care am facut referire, instruiti in ultimele 5 decenii in limbi straine – greaca, albaneza, macedo-slava, bulgara, sirba – se pare ca si-au pierdut constiinta etnica, considerindu-se de acum greci, albanezi, bulgari, sirbi…La care s-ar adauga si un alt procent infim de ,,fundamentalisti” ce, fie din ignoranta, fie din meschine interese personale, se socotesc/ se viseaza popor neolatin aparte, deosebit de poporul roman, desi acesti ,,musulmani” vorbesc un dialect romanesc, ei insisi stiind asta!
Moştenirea culturală a luptei naţionale româneşti sud-dunărene – factor de concordie naţională în spaţiul balcanic – Drd. Emil Tircomnicu
Neamul românesc risipit în spaţiul sud-est european trebuie să aibă ca centru de iradiere şi susţinere culturală statul român. Comunităţile româneşti de peste hotare trebuiesc considerate ca factor de apropiere între statele naţionale în care vieţuiesc şi statul român, prin împărtăşirea aceloraşi valori culturale europene.
În privinţa comunităţilor româneşti de la sudul Dunării există câteva caracteristici istorice care au dus la disoluţia ideii românismului şi la unele neclarităţi la nivel comunitar şi naţional. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că statul român, intrat sub ocupaţie comunistă, nu a mai intervenit vreme de 50 de ani în sprijinirea cultural-naţională a comunităţilor sale, precum şi datorită politicilor dure de deznaţionalizare şi asimilare etnică duse de statele naţionale balcanice, fără excepţii.
Pe teritoriul României, aromânii veniţi prin colonizare în Cadrilater, apoi transferaţi în Dobrogea la schimbul de populaţie din anul 1940, trebuie să fie consideraţi (cum de altfel se şi cosideră membrii acestei comunităţi) ca o comunitate românească, provenită din arealul balcanic, colonizată în România (patria mamă) datorită sentimentelor româneşti pe care nu şi le mai puteau afirma în contextul istoric respectiv, în spaţiul autohton de provenienţă. Ei reprezintă o comunitate culturală, cu tradiţii, obiceiuri specifice datorită împrumuturi locale şi convieţuirii o lungă perioadă între alte neamuri, cu caracteristici proprii dar şi comune elementului românesc, vorbind un dialect al limbii străromâne.
Dacă ne referim la aromâni, cei ce cântau imnul „Părinteasca Dimândare” luptau pentru triumful ideii românismului balcanic. Constantin Belimace compunea poezia din disperare pentru soarta fraţilor aromâni răspândiţi în spaţiul sud-dunărean, ameninţaţi cu deznaţionalizarea. Imnul este un blestem pentru cei care îşi uitau limba, simbol al românităţii lor. Astăzi, nu se pot confisca simbolurile naţionale în interes mărunt etnocentrist. Lupta eroică a românismului balcanic este parte integrantă a istoriei naţionale. Bineînţeles, ca în orice comunitate naţională care vieţuieşte în cadrul altor state, din rândul acesteia s-au afirmat numeroase personalităţi care au adus pentru statele neamurile înconjurătoare numeroase elemente de progres şi prosperitate socială, culturală şi politică. Aceştia aparţin comunităţilor de origine dar şi celor mai largi, naţionale, în care s-au format şi afirmat, putând fi consideraţi factori de confluenţă pentru neamurile respective.
Cei care vor să-şi formeze grupări cosmopolite trebuie să se revendice de la altceva, de la un centru (sau centre) din afara comunităţilor naţionale. Ei trebuie să-şi construiască (pentru că nu au o logistică creată) un alt fundament etnic, pe baza unui proiect utopic. Proiectul nu poate veni de la comunitate, ci de la o suprastructură elitistă, o elită ideologizată, care are ca centre de acţiune, conştient sau nu, alte spaţii de unde, prin presiune politică cred că pot să se impună statelor naţionale. Să nu uităm că albanezii au făcut parte dintr-un astfel de proiect, dar au avut interese divergente care s-au acutizat în momentul în care s-a pus problema schimbării de graniţe, în sensul formării unei Albanii Mari. Albanezii din afara graniţelor statului lor naţional au fost folosiţi în destabilizarea Iugoslaviei şi Macedoniei, dar aveau o conştiinţă clară de minoritate naţională. Aromânilor, în cazul în care apar interese zonale în spaţiul balcanic, pot deveni, prin presiune politică a diverselor centre de putere mondială, factor de destabilizare şi şantaj pentru statele naţionale. Este îndoielnic că acest lucru se poate realiza în privinţa aromânilor, principala calitate naţională a acestora constituind-o proverbiala răbdare în rezolvarea problemelor, a lucrului bine chibzuit şi calculat.
Prin neimplicarea statului român în sprijinirea comunităţilor sud-dunărene a luat naştere un proiect cosmopolit prin care se încearcă legitimarea unui popor vlah în Balcani. Agenţii acestui proiect, cei care promovează diferenţierea dintre vlah şi român, încearcă să realizeze o unitate la nivel internaţional (elitist) al comunităţilor „vlahe”, consecinţa fiind previzibilă: dezastru la nivel naţional prin scindare comunitară. Acest proiect, dacă ar intra în vederea centrelor de putere mondiale, în funcţie de interesele proprii, poate deveni factor de presiune naţională. Situaţia a fost sesizată printr-un extraordinar simţ naţional, de vlahii timoceni din Serbia, care au pus semnul de egalitate între vlah şi român.
Proiectul românesc trebuie să fie unul al pacificări zonale, folosind aromânii din românia ca punte către comunităţile de la sud de Dunăre. Statul român trebuie să sprijine cultural supravieţuirea latinităţii orientale ca factor de progres, civilizaţie şi diversitate în spaţiul balcanic prin păstrarea tradiţiilor, dialectelor şi coloraturii etnice zonale, prin ceea ce este propriu acestora. Încrâncenarea de păstrare şi afirmare a unui dialect al limbii române trebuie văzut prin ceea ce poate lega şi nu despărţi, prin legătura pe care o crează între aromânii dobrogeni şi aromânii balcanici şi nu prin ruperea acestora de românitate. Supravieţuirea dialectelor limbii române (istro-român, megleno-român şi aromân) aparţin miracolului etnic românesc, puterii de rezistenţă şi regenerare naţională, etnogenezei şi istoriei românităţii.
Acest proiect se poate realiza doar prin concursul statelor balcanice care trebuie să renunţe la politicile de deznaţionalizare aplicate în ultimii 100 de ani. Aromânii au şansa să se salveze doar într-un climat de linişte şi concordie naţională. Interesul naţional românesc trebuie să fie văzut în integrarea cât mai rapidă a tuturor statelor balcanice în Uniunea Europeană. Rămânerea în afara Uniunii a unor state şi integrarea altora, ca şi dezechilibrele economice zonale, pot duce la grave dezechilibre şi alimenta ideologiile formării „statelor mari”. Statele balcanice trebuie să înţeleagă imperativul momentului şi să acorde drepturi pentru comunităţile româneşti respectând tratatele internaţionale semnate.
Analizând istoric, proiectul românesc de până la primul război mondial a fost cel de susţinere a Imperiului Otoman (până în 1913), formarea unei Macedonii independente, crearea unui stat albano-român sau sprijinirea Serbiei în detrimentul Bulgariei care a tot agitat spectrul revizionismului după congresul de la Berlin. După Marea Unire de la 1918 România militează pentru realizarea unor înţelegeri defensive la nivel regional, cum ar fi Mica Înţelegere (1921, între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia – practic, astăzi, cele două state nu mai există!) şi Înţelegerea Balcanică (1934, între România, Iugoslavia, Turcia şi Grecia). Au existat unele variaţii în politica de sprijinire a comunităţilor de la sud de Dunăre, care atinge un maxim în timpul războiului (1940-1944). După 1947 România nu mai face demersuri la nivel internaţional în sprijinirea acestora. Perioada de tranziţie prin care a trecut statul român după 1990 a făcut ca, pe plan intern, să existe o maximă bunăvoinţă faţă de minorităţile naţionale, dar pe plan extern să se realizeze foarte puţin în sensul obţinerii de drepturi similare românilor de peste hotare. Astfel, a devenit „foarte avantajos” în România să fi minoritar, multe persoane din familii mixte declarându-se aparţinând minorităţilor etnice, în speranţa obţinerii de avantaje materiale, atât din partea statelor nucleu cât şi din partea statului român, care a susţinut „foarte generos” aceste minorităţi. În acest timp, comunităţile româneşti din sudul Dunării au întâmpinat numeroase dificultăţi în afirmarea ca minorităţi naţionale, în unele din aceste state nefiind nici astăzi recunoscute. În timp ce în România este un avantaj să fi minoritar, în statele balcanice se poate fi chiar periculos să-ţi afirmi identitatea etnică. Nu ne putem mira de confuzia care domneşte astăzi în rândul acestor comunităţi româneşti.
Statul român ar trebui să procedeze, în primă fază, la un adevărat parteneriat cu Republica Macedonia. Suntem, practic, singurul sprijin loial pe care această mică republică îl are în zonă. În cazul în care apar divergenţe în recunoaşterea comunităţilor româneşti în statele balcanice trebuie avut în vedere rolul Consiliului Europei în sprijinirea culturală şi politică a acestora. În cazul în care statele balcanice răspund pozitiv la recunoaşterea drepturilor minorităţilor româneşti trebuie ales un model de interes comun, respect reciproc şi beneficiu general. În acest sens ar trebui să aibă loc negocieri cu reprezentanţii statelor balcanice în privinţa stării culturale şi sociale a comunităţilor româneşti (ore în dialect, emisie la radio/tv, protecţie culturală), reciprocitate în statutul minorităţilor, biserică cu slujbă în dialect (subordonate bisericilor naţionale sau BOR).
Kanun
Kanun-ul, (Kanuni i Lekë Dukagjinit) este un cod de legi dezvoltat de Lekë Dukagjini şi folosit cu precădere în Albania de Nord şi Kosovo, începând cu secolul 15, până în secolul 20. De curând, a cunoscut o “revigorare”, după căderea regimului comunist la începutul anilor ’90.
Acest cod de legi era unul obişnuit, transmis din generaţie în generaţie. A fost scris abea în secolul 19 de către Shtjefën Gjeçovi. Kanun-ul îi este atribuit prinţului albanez Lekë Dukagjini, însă regulile au evoluat şi codul a suferit schimbări de-a lungul timpului.
Kanun-ul este împărţit în 13 categorii: Biserică, Familie, Căsnicie, Casă, Bunuri şi Proprietăţi, Muncă, Transferul de Proprietate, Cuvânt Dat, Daune, Infracţiuni în Atenţia Legii, Lege judiciară şi Excepţii.
Unele dintre cele mai crude reguli ale codului, descriu cu lux de amănunt cum anume trebuiesc privite omorurile.
Cel mai adesea, o crimă, duce la răzbunări sângeroase care durează până ce toţi bărbaţii din ambele familii implicate sunt ucişi.
Unii, asociază kanun-ul cu vendetta italiană. În prezent, regulile kanun-ului au revenit în obiceiurile zilnice ale oamenilor, tot mai deznădăjduiţi de protectia pe care le-o oferă guvernul local şi poliţia, ambele complet lipsite de putere.
Există organizaţii care încearcă să medieze vrajba dintre familii, încercând să-i facă să “ierte sângele” (În albaneză: me e fal gjakun), însă adesea singura scăpare a bărbatului aflat în cercul acesta, este să stea închis în casă (care este considerată un refugiu singur de kanun), sau să părăsească ţara. În albaneză, denumirea pentru vrajba de sânge este gjakmarrja.
Primul ministru Enver Hoxha, a încercat să stopeze practicarea kanun-ului. După căderea comunismului, unele comunităţi au încercat să revigoreze vechile tradiţii, însă unele părţi din acestea au fost pierdute, lăsând temeri de a fi prost interpretate.
În prezent, Codul Penal albanez nu conţine prevederi ale kanun-ului care au legături cu vrajba de sânge şi nici o prevedere din acest cod nu se află în sistemul legal albanez.
Cazuri remarcabile
În luna decembrie, în anul 2000, la Londra, un imigrant albanez a ucis un conaţional în circumstanţe neclare. După omor, nimeni nu ar fi bănuit ce dramă avea să declanşeze acestă crimă la mii de kilometri distanţă.
Tânărul albanez provenea din zona Malësia e Madhe, din nordul Albaniei, iar familia sa locuia într-un cătun muntos în care legile nescrise ale kanun-ului, încă existau. Mai exact, provenea din familia Cefa. Cel mai cunoscut membru al acestei familii, regizorul Ndoc Cefa, era în momentul acela directorul Teatrului dramatic “Migheni” din oraşul Shkodër şi preşedintele consiliului local.
Într-o zi, a fost înştiinţat conform unui străvechi ceremonial, că se află în cercul de răzbunări al gjakmarjjei şi este primul pe lista “neagră” a răzbunării.
Conform kanun-ului, familia celui ucis avea dreptul să răzbune moartea acestuia, ucigând la rândul său pe unul din membrii bărbaţi ai familiei ucigaşului. Pentru viitoarea victimă, există două soluţii: fie să-şi accepte soarta şi să fie răpusă, fie să se ascundă în turnul de veghe, o instituţie care-i asigura imunitatea şi care a existat până în anii ’50 în toate satele albaneze. Iar pentru că la Shkodër nu exista un astfel de turn, Ndoc Cefa a fost nevoit să se izoleze în propriul apartament vreme de trei ani.
În tot acest timp, a condus teatrul şi consiliul local numai prin curieri sau prin telefon !
Indignaţi de faptul că un intelectual, un om respectabil şi cu o lungă carieră regizorală precum este Ndoc Cefa, este în pericol să-şi piardă viaţa pentru simplul motiv că a fost inclus, fără voia lui, în cercul răzbunării, un grup de artişti şi oameni de cultură din Franţa au hotărât să se implice.
Au redactat un memoriu adresat preşedintelui Albaniei, în care i-au cerut să-l ia pe regizor sub protecţia sa.
Tentativa nu a dat roade şi astfel, Ndoc Cefa a fost forţat să se refugieze în Statele Unite.
Da, Alin! Articol foarte bun despre Kanun-ul lui Leke Dukagjini. Insa, cand vorbeam cu cineva (un albanez care lucra cu asociatile pentru prevenirea acestui fenomen) el mi-a confirmat ca ceea ce se intample azi este o deveire esentiala a regulilor descrise la acest Kanun. Spre exemplu, cand o familie intra in gjakmarrje (luare de sange – mot a mot – razbunare) membrii acesteia sunt anuntanti de catre cei care au ceva de razbunat si nici un barbat nu va fi impuscat/omorat pe la spate. Femeile si copii sunt exclusi din gjakmarrje. Ucigasul trebuie sa fie fata in fata (sau sa-i vada fata) victimei..Aceasta este parte mediavala o societatii albaneze prin nord, insa eu stiu si cazuri care s-au intamplat si in alte zone a Albaniei. Daca te intereseaza subiectul, cauta cartea Floriile inghetate din luna martie (cred ca asta era traducerea titlului in limba romana) a lui Ismail Kadare, O alta carte a lui care este publicata in limba romana si care atinge acelasi subiect este Aprilie spart (broken April). Ambele carti sunt traduse foarte bine decatre Marius Dobrescu!
Cred ca un albanez nu se poate sa nu fie interesat de conationalii lui ARBARESHI ,urmasii albanezilor refugiati in Italia dupa cotropirea Albaniei de catre turci.Iata adresa unei reviste editate de Asociatia Arbareshilor italieni.Are si referiri despre muzica si cultura specifica acestei minoritati din Italia care lupta sa supravietuiasca si sa nu fie asimilata.
http://www.arbitalia.net/
Acesta este un link despre o comunitate care a supravietuit miraculos.Audio,un interviu foarte interesant in engleza cu unul din liderii arbareshi italieni la Deutsche welle.Fotografii cu arbareshi celebri,muzica arbaresha .
Galleria foto per Web Adobe Photoshop 6.0
24/09/2002
abitanti di Cara…
Aladro Kastriota…
CASA DE RADA.JPG
contadina caraff…
costume albanese…
costume di Caraf…
costume di gala.JPG
costume di Piana…
costume di Vacca…
costume giornali…
danza albanese.JPG
donna albanese.JPG
donna albanese d…
donna all’arcola…
DONNA COSTUME CA…
donne velate di …
DORA D’ISTRIA.JPG
Epiroti.JPG
F.CRISPI.JPG
FAMIGLIA CARAFFO…
FAN S. NOLI.JPG
G. KNORR.JPG
G.Dara.JPG
G.De Rada.JPG
G.DE RADA GIOVAN…
G.K.SHANDERBEG.JPG
G.SERENBE.JPG
GIORGIO GUZZETTA…
GIOVANE CARAFFOT…
Gruppo di donne …
Icona.JPG
LORECCHIO,RADA.JPG
MADONNA.JPG
NAIM FRASHERI.JPG
Pastorella alban…
persone in costu…
PIETRO CAMODECA.JPG
Regina Skanderbe…
sposalizio alban…
SPOSI CARAFFOTI.JPG
uomo di Caraffa …
VaccarizzoACostA…
Albanezii {Arbareshii}din calabria {Italia}vorbesc un dialect arhaic ce aminteste de vremuri apuse de mult .Probabil ca Artur se emotioneaa cand aude acest grai ai stramosilor lui pierduti de mult…
Extraordinr folclorul acestor Arbareshi ,albanezii pierduti in Italia…
Cu un folclor atat de bogat,arbareshii nu pot pieri !
Ramura albanezilor refugiati in Grecia -ARVANITII.
Un cantec reprezentativ pentru ei,foarte diferit de felul de a canta a fratilor lor arbareshi din Italia.
Simply but beautiful !
Multi arvaniti traiesc printre aromanii din Grecia ,multe din obiceiuri fiind asemanatoare.Uite un cantec aromanesc {vlah}cantat de arvaniti {albaneziii din Greia}
Un comentariu facut de un aroman din Grecia in legatura cu acest cantec :”Cantic mushat per limba Arbanissia d’populi noastra Armaneasca. Flaminderit Shume! “Ce inseamna in albaneza “Flaminderit shume”,stie cineva ?
Falemnderit shume – Multumesc frumos!
Tu intelegi bine ce spun arbareshii si arvanitii, Artur ?Ai intalnit astfel de albanezi?Dar albanezi Cham ?Arbareshii,Arvanitii si Chamii se inteleg intre ei ?
Alin, am avut ocazia sa intalnesc doar un cuplu de arbereshi in Albania, iar majoritatea lor i-am intalnit aici, la Montreal. Multi dintre italienii de aici sunt de origina albaneza si de fiecare data cand vorbim si ne prezentam ei zic ca sunt italieni, dar cum aud ca eu sunt albanez imediat incep sa vorbeasca despre bunici lor albanezi sau parintii lor care tot vorbesc albaneza. Am mers o data la un bar, pe strada Monk, din Sud-Vestul Montrealului unde am auzit cativa “italieni” vorbind albaneza, dar mi-a fost foarte greu sa-i inteleg. Daca vorbeau rar puteam sa prind cateva cuvinte, dar doar atat…Ceea ce m-a convins de origina lor albaneza au fost numele lor de familie (Iannacchi – Janaqi in albaneza, pronuntare foarte asemanatoare; Tosque (sau Tosca) – Toska in albaneza). Pot compara limba moderna albaneza si limba arbereshe cu romana de azi si limba aromana.
Chamii, erau localizati in mod special in Sudul Albaniei (dupa 1913 nordul Greciei) si limba vorbita de ei este foarte asemnatoare cu limba albaneza. Doi dintre prietenii mei din copilarie au fost (si sunt) chami si ne intelegam perfect cu ei. Insa, bunicii lor, care crescuse exact unde se afla Chameria aveau un accent mai puternic si foloseau anumite cuvinte arhaice care pentru noi copii erau necunoscute.
Arvanitasii, in anul independetei Greciei prezentau aproape jumatate din populatia Atenei si erau cam toti de religiei ortodoxa. Limba vorbita de ei este foarte aproape de limba albaneza si in mod special de dialectul tosk. Am citit anumite texte in arvanita si pot zice ca inteleg cam 70-80%.
Daca am vorbi despre asimilarea acestor populatii as zice ca arvanitasii sunt cei mai asimilati (chiar daca vorbesc limba arvanita multi dintre ei se declara si se cred greci: politicieni ca Papandreu, Venizelos, Caramnlis etc sunt de origina arvanita). Apoi sunt arbareshii iar cei mai putin asimilati sunt chamii.
Aici este una dintre melodiile mele preferate de la o formatie de arbareshi din Italia. Cand am ascultat-o prima data am inteles doar o fraza si nu eram sigur daca toata melodia era in albaneza, asa ca le-am trimis un e-mail cerandu-le si textul. Mi-au scris inapoi in italiana si mi-au trimis si textul, care spre surprinderea mea era in arbereshe din care puteam sa inteleg destul de multe cuvinte. E-mailul lor l-au inchis cu: t’ fala ka vellezer arberesh. (in albaneza: Te fala nga vellezerit arberesh – in romana: salutari de la fratii arberesh). Sper sa-ti placa melodia.
Asadar,sunt pe cal;e de disparitie ca si aromani …Vorbesc intre ei italiana sau greaca ?
Da, arbereshi vorbesc italiana intre ei, iar arvanitasi din ce in ce mai mult vorbesc greceste! Asta-i realitatea!
Formatia asta e tare.Am sa caut si alte cantece cu ei pe youtube .Vad ca si cei din Ucraina gasiti de Olivia abia mai stiu cateva cuvnte…
Am gasit pe youtube alt cantec cu baietii astia arbareshi.Nu sunt rai de loc si solistul are o voce speciala.
Nemaipomenit de profund cantecul acesta .Si trist !Ce spune ?
Artur ,de ce isi spun chami si nu arvaniti sau albanezi ?Ce deosebiri ii face sa se simta altfel ?Din cate stiu traiesc printre albanezi traiesc si arvaniti si chami ,nu ?
Si la noi sunt ardeleni sau banateni,dar ei nu absolutizeaza si nu se simt atat de diferiti incat sa nu-si spuna romani.Se pare ca in cazul arbareshilor,chamilor sau arvanitilor,exista constiinta apartenentei la neamul albanez ,numai ca nu o revendica decat doar atunci cand sunt intrebati punctual daca apartin albanitatii.
La noi acest fenomen il intalnim doar in Basarabia unde,datorita politicii perfide dusa de ocupantii rusi s-a reusit dupa 200 de ani de separare fortata sa se insufle in mentalul colectiv al unei bune parti dintre basarabeni ideea ca ar fi alt popor,”norodul moldovenesc”,diferit de cel roman.S-a mers pana acolo incat li s-a bagat in cap unora ideea nazdravana ca “romanii”ar fi furat de la ei,moldovenii, limba romana si etnonimul “roman”.
Cand aud imbecilitatea asta marturisesc ca ma apuca pandaliile …
SIngura diferenta intre chami (in albaneza cami- se pronunta ciami) si arvanitasi este ca primii n-au acceptat sa-si schimbe religia (marea majoritate sunt musulmani) si sa se asimileze de catre greci. La crearea statului grec nu exista vreo diferentiere intre aravanitasi, cami si albanezi. Toti eram albanezi! Faptul ca baza neo-elenismului si al statului grec a fost religia ortodoxa explica si politica fata de albanezii ortodocsi. Dupa greci toti ortodocsi sunt greci, inlcusiv si cei din Albania de Sud (dupa greci si eu sunt grec
) si de aici si propaganda lor expansionista despre Epriul de Nord- Vorio Epir care include si sudul Albaniei. Insa, la aceste calcule erau inclusi si cami, care nu acceptau la ruptul capului sa-si schimbe religia. La baza acestei insistente religioase statea mai mult dorinta de a nu fi asimiliat si de a nu fi numit grec decat loialitatea fata de Allah si Mohamed. In 1944-1945, dupa terminarea Razboiului al Doilea Mondial, grecii, sub pretextul ca albanezii au fost colaboratori ai nemtilor (teza ridicata in mod halucinant si de sarbi azi) au gonit in jur de 80 000 de albanezi din regiunea Cameria. Cei care nu dorea sa plece erau omorati si femeile violate. Un numar mic s-a convertit in religia orotdoxa si traiesc si astazi in casele lor din Cameria, dar nu mai sunt recunoscuti ca albanezi. De mentionat este si faptul ca statul grec niciodata nu a construit o scoala sau sa sprijine vreodata aceasta minoritate. SIngura politica urmata de catre greci de a lungul anilor a fost asimilarea cat mai rapida a acestei populatii. Am avut o data ocazia sa vorbesc cu un arvanitas care zicea ca este grec fiindca este ortodox, deci el era constient ca relgia il facea grec, nu limba, obiceiurile etc. Si cand i-am zis ca el este albanez, nu a acceptat. Albanezii sunt musulmani, mi-a zis.
Teza religiei care determina nationalitatea am auzit-o si in Basarabia culmea,in cercuri proruse.
Jegosii aia pretindeau ca ei sunt adevaratii romani pentru ca…au pastrat Ortodoxia pe stil calendaristic vechi,exact ca rusii.
Conform acestei teorii,cine nu e ortodox pe stil vechi nu are nationalitate.
Minoritarii polonezi ortodocsi pe stil vechi sunt adevaratii polonezi,la fel minoritatile care tin calendarul iulian in Bulgaria ,Grecia etc.sunt adevaratii reprezentanti ai natiunlor lor !Catolicii,protestantii,mahomedanii nu au nationalitate pentru ca nu sunt…crestini adevarati !
E clar ca radacina acestei “filosofii”se afla in Grecia si urmeaza filiera bizantina ,Bizantul fiind in primul rand Imperiul crestin de Rasarit ,urmasul Imperiului Roman .
Aceasta ideologie care impleteste actiunea Statului cu cea a Bisericii a fost perfectionata de imperialistii rusi care se vor continuatorii Imperiului Bizantin,adica “a treia Roma “.
Fenomenul a luat amploare dupa prabusirea comunismului in Rusia ,noii “tovarasi”avand nevoie disperata sa umple golul ideologic creat de devalorizarea marxismului.In consecinta au pus in loc o Ortodoxie ritualista golita din ce in ce mai mult de sacralitate,politizata ,care are menirea sa justifice existenta imperiului caruia ii da legitimitate doctrinara justificata prin lupta pentru crestinatatea orientala.
In toata invalmaseala asta postmarxista ,popoarele nu mai au nici un rol sub aspectul conceptual al nationalitatii ,tocmai pentru ca se pune pe primul plan religia.Astfel folosin Ortodoxia se sustine statul secular in detrimentul poporului insusi,iar in cazul Rusiei imperiul impotriva statelor si a popoarelor mai mici .
Artur,am cauta pe youtube cantece sau ma rog folclor al chamilor.Nu am gasit ,dar m-am amuzat sa descopar in Indochina o populatie CHAM si muzica in limba acelor oameni.Chami albanezi nu au folclor ?Nu sunt pe youtube cantece sau documentare despre ei ?Din cate stiu ,in Turcia sunt cca un milion de suflete .Ce stim despre ei ?Statul Albanez ii ignora in aceeasi maniera in care procedeaza si Romania cu aromanii din Balcani ?
Cami albanezi au un folclor foarte frumos. Cauta Valle Came, kenge came pe youtube si ai sa gasesti multe. Despre albanezii din Turcia nu stiu multe. Ca o curiositate acum: Ali Sam Yen, fondatorul echipei Galatasaray Instambul a fost albanez, din familia lui Naim Frasheri (cel mai mare poet a Renasterii albaneze). La fel si Hakan Sucur (daca ti-l aduci aminte de atacantul turc din anii 90).
Uite ca i-am gasit si pe Chamii albanezi si Chameria albaneza din nordul Greciei.Asta vara am fost in Corfu si am trecut fara sa stiu prin Chameria !Iata un filmulet in care aflam si cateva date istorice despre Chameria,tara albanezilor din Grecia.
Un cantec superb de la albanezii din Grecia.Nu stiu daca vorbesc despre chami sau arvaniti,dar cantecul e foarte frumos !
Alin, aici sunt 2 melodii, iar prima cred ca este una dintre cele mai vechi melodii in limba albaneza, creata acum cateva sute de ani, cand albanezii din Morea (Peninsula Peleponez azi) erau obligati sa plece din cauza turcilor. Ei au gasit refugiu in Italia de Sud, acolo unde albanezii din Albania de astazi se adapostau si se pregatau se atace din nou turcii. Interesant este faptul ca albanezi plecati in Italia si-au pastrat pana in ziua de astazi religia, cei care erau din sud (Morea – Grecia de atunci era locuita de albanezi, turci si aromani in marea majoritate) sunt inca ortodocsi, iar cei care veneau din Nord sunt inca catolici.
Daca te intereseaza acest gen de melodii cauta pe youtube, Lirio Nushi. Este un cantaret din Albania care canta numai melodii vechi albaneze…
O stire care intereseaza in cel mai inalt grad albanezii …
Serbia îşi va depune canditatura la Uniunea Europeană
.Serbia a decis să îşi depună candidatura de aderare la Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă premierul Mirko Cvetkovic, exprimându-şi speranţa că acest lucru va putea avea loc până la la sfârşitul anului, transmite AFP.
‘Guvernul sârb a decis (…) să depună candidatura ţării la UE’, a anunţat Cvetkovic în faţa presei. ‘Aşteptăm acum ca preşedinţia suedeză în exerciţiu a UE să ne indice când această candidatură va putea fi depusă oficial’, a adăugat oficialul sârb.
taguriserbiauniunea europeanacandidaturaMandatul Suediei la preşedinţia Celor 27 se va încheia la 31 decembrie.
Consiliul sârb pentru integrarea europeană recomandase anterior în cursul zilei guvernului să depună până la sfârşitul anului cererea de aderare a ţării la UE.
Potrivit presei de la Belgrad, citată de agenţia austriacă APA, preşedintele Boris Tadic ar urma să depună această candidatură marţi, la Stockholm.
O astfel de stire nu poate decat sa ii bucure pe albanezi pentru ca o Serbie democratica odata intrata in UE ,nu ar mai constitui o amenintare pentru Kosovo pentru cun astfel de act ar presupune renuntarea la pretentiile asupra acestui teritoriu.
De asemenea exista stiri despre demersurile Muntenegrului de a intra in NATO si despre rolul Muntenegrului in deschiderea caii de aderare a Serbiei la Organizatia Nord-Atlantica.
Este evident ca odata infaptuiti acesti pasi de catre Serbia ,Rusia ar ramane fara “obiectul muncii”in Balcani si ca is-ar instaura pentru prima data in ultimii 200 de ani o atmosfera pasnica si de cooperare deplina intre statele din zona.
In orice caz evolutiile de pana acum ne indreptatesc sa fim optimisti.